Acasă / EVENIMENT / Peste 1.000 de maşini verificate în Argeş

Peste 1.000 de maşini verificate în Argeş

În primele şase luni ale acestui an, inspectorii Registului Auto Român (RAR) au verificat 44.472 de vehicule la nivel naţional, ocazie cu care au constatat că 44,16% dintre acestea aveau deficiențe tehnice majore și/sau periculoase, motiv pentru care au fost declarate neconforme. De asemenea, aproximativ 2,6% dintre vehicule aveau ITP (Inspecţia Tehnică Periodică) fals, expirat sau anulat.

În perioada menţionată, în Argeș au fost verificate 1.142 de vehicule. Dintre acestea, 44,4% prezentau diferite neconformități tehnice sau legate de acte și 29 (2,54%) prezentau pericol iminent de accident. Din totalul autovehiculelor oprite, în 8,53% din cazuri s-au constatat deficiențe din sfera poluării și 2,19% aveau ITP fals, expirat sau anulat.În urma controalelor mixte desfășurate de RAR și Poliția Rutieră Argeş, au fost aplicate 290 de amenzi și au fost retrase 244 certificate de înmatriculare. Rezultatele de mai sus nu reflectă starea generală a parcului auto din judeţ, având în vedere că sunt oprite pentru control doar vehiculele care par să aibă defecţiuni ori sunt neconforme. „În situația în care una dintre măsurile luate a fost reținerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice specifice la reprezentanțele RAR din țară”, informează conducerea Registrului Auto Român.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

SMURD

În ultimele 24 de ore pompierii argeșeni au desfășurat 59 de misiuni

În perioada 14.05.2024, ora 08:00 – 15.05.2024, ora 08:00, pompierii argeșeni au desfășurat 59 de ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar