Acasă / EVENIMENT / Peste 11.500 de misiuni specifice desfășurate de jandarmii argeșeni în anul 2023

Peste 11.500 de misiuni specifice desfășurate de jandarmii argeșeni în anul 2023

Marți, 30 ianuarie, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș a avut loc evaluarea activității instituției pentru anul 2023. Activitatea de bilanț a fost prezentată de către domnul colonel TOMA Marius Cezar, inspector șef al I.J.J. Argeș, în prezența cadrelor unității și a directorului Direcției Management Operațional din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, domnul colonel Grigore Cristian.
În anul 2023, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș, au desfășurat un număr de 11.565 de misiuni pe linia asigurării și restabilirii ordinii publice, dar și a menținerii ordinii publice, în cooperare cu celelalte instituții abilitate.
Asigurarea și restabilirea ordinii publice, misiuni principale ale Jandarmeriei, au constituit o prioritate, iar efortul principal a fost direcționat în vederea executării în condiții cât mai bune a acestor misiuni, pentru a preîntâmpina producerea de evenimente care să ducă la tulburări grave ale ordinii publice, cu impact major asupra siguranței cetățeanului. Printr-o prezență activă și fermă a jandarmilor argeșeni, în anul 2023 la nivelul județului Argeș nu au fost înregistrate tulburări grave ale ordinii publice.
Pentru creșterea siguranței cetățenilor, jandarmii montani din cadrul Posturilor de Jandarmi Montane Rucăr și Arefu au fost prezenți permanent la datorie prin acțiuni de patrulare pe traseele turistice.

Din punct de vedere al rezultatelor obținute, jandarmii argeșeni au aplicat în anul 2023 un număr total de 2.959 de sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 961.630 lei.
Pe linia constatării faptelor de natură penală, în anul 2023 au fost contatate în mod independent 140 de fapte de natură penală. Jandarmii care au acționat în cooperare cu structurile de poliție au constatat un număr de 59 de fapte de natură penală cu 60 autori.
Pe parcursul anului 2023 au fost desfășurate 276 de acțiuni de pregătire anti-infracțională și antivictimală a populației în cadrul a 22 de proiecte de perteneriat educațional, având ca obiectiv principal prezervarea climatului de ordine și siguranță publică, precum și apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, a proprietății publice și private.
În anul 2023, efectivele inspectoratului au asigurat paza la 31 de obiective de pe raza județului, supravegherea și intervenția la 447,5 km conducte magistrale de transport produse petroliere și au executat 495 de misiuni de pază a transporturilor de valori, bunuri, produse cu caracter special și corespondență clasificată.
În anul 2023 jandarmii argeșeni au gestionat 785 de apeluri de urgență prin S.N.U.A.U. 112.

Realizări importante au avut loc și în domeniul fondurilor europene, în anul 2023 Jandarmeria Argeș având în implementare două proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile, după cum urmează:
- Proiectul LIFE “Crearea unei zone de natură sălbatică în sudul Munților Carpați, România” în care unitatea a avut calitatea de beneficiar
- Proiectul “Reabilitare termo-energetică a clădirii CI Bloc administrativ din cadrul I.J.J. Argeș” care a vizat creșterea eficienței energetice, având în vedere respectarea cerințelor specifice principiilor dezvoltării durabile și egalității de șanse. Valoarea proiectului a fost de 4.987.733,67 lei, unitatea realizând o economie de aproximativ 1.450.000 lei.
În anul 2024, pentru realizarea obiectivelor propuse de întrega echipă a I.J.J. Argeș, direcțiile de acțiune vor fi concentrate pe creșterea performanței activităților operative și de suport, precum și a capacității instituționale de gestionare a situațiilor din domeniul ordinii publice.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

flagrant delict (1)

Vigilența polițiștilor a dus la prinderea în flagrant delict

În cursul zilei de 26 aprilie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Pitești au fost sesizați, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar