Acasă / EVENIMENT / Pieton lovit, maşină răsturnată la Buzoeşti

Pieton lovit, maşină răsturnată la Buzoeşti

Un autoturism a ieșit în afara părții carosabile şi s-a răsturnat după ce a lovit o femeie aflată pe marginea drumului. „Intervin pompierii cu o autospecială şi un echipaj SMURD alături de o ambulanţă a serviciului judeţean. În incident autoturismul a lovit un pieton și s-a răsturnat ulterior în șanț. Echipajele medicale au acordat primul ajutor la trei persoane conștiente, două din autoturism și pietonul. În autoturism se aflau o femeie și un bărbat, iar pietonul era femeie. Bărbatul a fost asistat la fața locului, iar cele două femei au ajuns la spital la pentru investigați medicale amănunțite”, a transmis ISU Argeş.
Evenimentul a avut loc în jurul orei 8.30 a dimineţii de ieri, când Poliţia Costești au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN 65 A, în comuna Buzoești, s-a produs un accident în care un autoturism a acroșat un pieton.
Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Costești s-a stabilit că Ion V., de 55 de ani, din Recea, conducea un conducea o Daciua Logan. În împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, cel mai probabil din cauză că nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, carosabilul fiind ud şi alunecos, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers. În acest context autoturismul a derapat, a acroșat-o pe Gheorghiţa E., de 53 de ani, care era pe marginea drumului, după care s-a răsturnat în șanț. În urma accidentului, femeia de 53 de ani și Mioara V., de 56 de ani, soţia şoferului, pasageră pe locul din dreapta faţă al maşinii, au fost rănite și transportate la spital.
Conducătorul auto a fost verificat cu aparatul etilotest rezultând că nu a consumat alcool, în cauză va fi întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier.
Este cel de al doilea asemenea accident produs în judeţ, primul fiind cel din dreptul Institutului Pomicol Mărăcineni despre care am relatat, când la fel o femeie a fost acroşată de pe marginea drumului de un BMW care ulterior s-a răsturnat în mijlocul şoselei.

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

depistat-de-aparatul-RADAR1

Acțiunile polițiștilor din Câmpulung au continuat

Polițiștii Biroului Rutier Câmpulung au continuat acțiunile de prevenire a principalelor cauze generatoare de accidente ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar