Acasă / EVENIMENT / Pirandele au ciordit bijuterii de 50.000 lei

Pirandele au ciordit bijuterii de 50.000 lei

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 2 Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal privind comiterea infracțiunilor de abuz de încredere și înșelăciune.
Din verificări s-a stabilit că, în intervalul 8 – 12 aprilie, două femei, mai exact Livia G., de 28 de ani, și Simona Ş., de 27 de ani, ambele de etnir romă, din Pitești, și-ar fi însușit bijuterii din aur de la o casă de amanet în valoare de aproximativ 50.000 de lei. Potrivit oamenilor legii, pirandele au solicitat și primit în mai multe rânduri bijuterii din aur sub pretextul că vor să se consulte cu membrii familiei în vederea cumpărării ulterioare. Credul, operatorul casei de amanet le-a dat bijuteriile şi a rămas cu buza umflată, cum se zice, că femeile cu pricina nu au mai revenit.
Pentru administrarea de probatoriu și recuperarea prejudiciului, polițiștii, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești şi cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acțiuni Speciale Argeș, au efectuat o percheziție la locuința persoanelor în cauză, ocazie cu care au fost descoperite și ridicate mai multe bijuterii și contracte de amanet. Prejudiciul a fost recuperat în proporţie de aproximativ 20%, iar cercetările continuă pentru recuperarea întregului prejudiciu și luarea măsurilor legale care se impun.

bani-si-aur 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

incendiu casa comuna baiculesti (3)

Incendiu generalizat la o magazie și un garaj din localitatea Băiculești

Aproape de miezul nopții, pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș au fost solicitați să ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar