Procurorii DIICOT Craiova, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova au efectuat, spijiniţi de ofiţerii Antidrog din cadrul BCCO Piteşti şi Timişoara, dar şi de Serviciile de Combatere a Criminalităţii Organizate din Olt, Mehedinți, Gorj, Vâlcea și Caraș-Severin, 53 de percheziții domiciliare în Craiova, Caracal, Drobeta Turnu Severin și a mai multor localităţi de pe raza județelor Dolj şi Mehedinţi într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, format din 25 de suspecţi, specializat în infracțiuni de trafic internațional de droguri de mare risc, trafic intern de droguri de risc şi de mare risc şi punerea la dispoziție a unui local pentru consum ilicit de droguri.
În cauză s-a reținut faptul că, începând cu anul 2019, mai mulţi suspecţi au constituit un grup infracţional organizat, la care ulterior au aderat şi alte persoane, activitatea membrilor acestora constând în aprovizionarea, iar ulterior în distribuirea de droguri de mare risc, în special, cocaină, mai multor consumatori şi dealeri din județele Dolj și Olt. De asemenea, s-a reţinut faptul că unul dintre membrii grupării a comercializat cocaină, contra sumei de 100 euro/gram, într-un club din Caracal, administratorul punând localul la dispoziție pentru consumul de droguri. În urma percheziţiilor au fost identificate diverse cantităţi de droguri de risc şi de mare risc, un act de identitate fals, o bancnotă de 50 de euro falsă, precum şi sumele de 58.000 de lei, 40.000 de euro, 4.100 de dolari şi 680 lire sterline.
15 suspecţi au fost duşi la sediul DIICOT Craiova pentru audieri, suportul de specialitate fiind asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale a Poliţiei Române.
Tag-uri- . 24 A droguri foto fotopress fotopress-24 fotopress-24.ro fotopress24 percheziti perchezitii r
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...