Acasă / EVENIMENT / Poliţiştii au mers din nou în mijlocul elevilor

Poliţiştii au mers din nou în mijlocul elevilor

Pentru că educația reprezintă cea mai eficientă formă de prevenire, în zilele de 8 și 9 noiembrie polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară Argeş au desfășurat activități preventive în șase unități de învățământ din Piteşti și Câmpulung, precum şi în comunele Bughea de Sus și Mălureni.
De asemnea, polițiștii din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității au continuat acțiunile de informare în centrele de zi pentru copiii aflați în dificultate.
Astfel, polițiștii de la siguranţă şcolară au continuat activitățile pentru creșterea siguranței elevilor și cadrelor didactice la Liceul cu Program Sportiv din Câmpulung, la Școala Gimnazială Bughea de Sus și la Școlile Gimnaziale „Alexandru Davila” și Tudor Vladimirescu din Pitești. Au fost desfășurate activități cu caracter informativ-preventiv în cadrul proiectului „Law iS COOL”, ocazie cu care au fost abordate aspecte legale specifice mediului școlar, discuțiile cuprinzând și aspecte referitoare la prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri. De asemenea, polițiștii au efectuat și verificări în incinta unităților școlare privind prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, precum și verificări ale organizării și desfășurării activităților de control acces și pază în unitățile de învățământ.
La activități au luat parte aproape 50 de elevi și cadre didactice.
Tot polițiștii de la siguranţă şcolară au desfășurat o activitate informativ-preventivă de aceeași natură la Colegiul Tehnic „C.D. Nenițescu” din Pitești și la Școala „Petre Tudose” – structura Tufanu, din comun Mălureni, atât în cadrul proiectului „Law iS COOL”, cât și privind prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

La rândul lor, polițiștii Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității au fost prezenți în centrele de zi pentru copilul aflat în dificultate, unde au desfășurat activități specifice. Fiecare activitate are tema ei, iar interesul copiilor a fost stârnit prin jocuri de rol și informații antivictimizare.
În altă ordine de idei, polițiștii compartimentului Sisteme de Securitate din cadrul Secției 3 Pitești au acţionat pentru creșterea gradului de siguranță în unitățile de învățământ, protejarea patrimoniului acestora și prevenirea faptelor cu violență și contra patrimoniului din incinta și zonele adiacente, prin verificarea modului de organizare a pazei și de desfășurare a activității prestatorilor de asemenea servicii în beneficiul unităților școlare. La unitățile asigurate cu pază umană a fost verificat modul de efectuare a serviciului de către agenţii aflaţi în serviciu, cu privire la respectarea consemnul general și particular, precum și modul de îndeplinire a obligațiilor specifice de către furnizorii de servicii de securitate private.
La una dintre unitățile de învățământ liceal, persoana aflată în postul de pază nu era calificată și atestată conform legii, iar în urma verificării cu etilotestul a rezultat că avea o valoare de 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat. Având în vedere cele constatate, unitatea de învățământ a fost amendată 3.000 de lei. La un alt liceu, agentul de pază găsit in serviciu, nu avea asupra sa ecusonul de identificare și în urma testării cu etilotestul s-a constatat că era „ciugulit” şi acea o valoare de 0,18 mg/l de alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost amendat cu 200 de lei.În acest context, oamenii legii i-au instruit toți agenții de pază găsiți în serviciu cu privire la respectarea consemnului general și particular al postului de pază.
Astfel de activități se desfășoară, permanent, de către polițiști, în vederea creșterii siguranței elevilor și a cadrelor didactice în spațiile școlare și în zonele adiacente acestora.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

material lemnos ilegal

Tânăr din Mihăești depistat de polițiști transportând ilegal material lemnos

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Stâlpeni au finalizat verificările privind transportul de material lemnos, efectuat ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar