În contextul minivacanței prilejuite de sărbătoarea Rusaliilor, polițiștii argeșeni vor fi la datorie pentru siguranța cetățenilor, fluidizarea traficului și prevenirea incidentelor.În perioada 7–9 iunie, polițiștii din structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale și acțiuni speciale vor acționa zilnic, atât în zonele aglomerate, cât și pe principalele drumuri naționale și județene.
Echipajele rutiere vor fi prezente în punctele cu risc ridicat de accidente, cu prioritate în zonele turistice și pe traseele de acces către acestea. Vom folosi aparatura radar pentru depistarea vitezei excesive și vom monitoriza comportamentul în trafic, cu accent pe prevenirea conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.
Recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație, să adapteze viteza la condițiile de drum și să evite deplasările riscante.Vom desfășura acțiuni preventive în locuri unde există riscuri de furturi din buzunare, autoturisme sau locuințe. Totodată, vom fi atenți la orice fapte care ar putea perturba ordinea publică.
Colaborăm strâns cu alte instituții, precum Jandarmeria Română, Poliția Locală și Inspectoratul pentru Situații de Urgență, pentru a ne asigura că toate activitățile din județ se desfășoară în siguranță.Totodată, adresăm rugămintea cetățenilor să manifeste responsabilitate în spațiile publice, să evite conflictele și să apeleze numărul de urgență 112 ori de câte ori este nevoie.