Acasă / EVENIMENT / Polițiștii locali au aplicat sancțiuni pentru fumatul în spații publice închise

Polițiștii locali au aplicat sancțiuni pentru fumatul în spații publice închise

Polițiștii locali cu atribuții de control comercial din cadrul Biroului D.C.A.S.A.C.P. au efectat o acțiune inopinată de control în noaptea de 01.01.2023, acțiune ce a vizat modul de respectare a legislației privind fumatul în spații publice închise, precum și autorizarea/vizarea unităților de alimentație publică, de pe raza municipiului Pitești.

Au fost verificați un număr de 28 agenți economici care desfășurau activitate specifică de bar/restaurant/activități recreative și distractive, fiind aplicate 9 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 26.200 lei din care:
- 4 sancțiuni contravenționale cf. Legii nr. 349/2002 modif. (legea fumatului), iar unui agent economic, fiind la a doua abatere i s-a aplicat măsura complementară se suspendare a activității până la remedierea situației, ameda aplicată fiind în valoare de 10.000 lei.
- 5 sancțiuni contravenționale cf. O.G. nr.99/2000 rep. pentru lipsă autorizație emisă de autoritatea locală, în conformitatea cu Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și cursuri de alimentație publică.Totodată, la două unități de alimentație publică a fost dispusă măsura complementară de suspendare a activității până la intrarea în legalitate Aceste activități vor continua și în perioada următoare.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

a furat un parfum

Reținut după ce a furat un parfum dintr-un magazin din Pitești

În ziua de 30 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au continuat ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar