Acasă / EVENIMENT / Pompierii au fost solicitaţi să intervină la 20 de incendii

Pompierii au fost solicitaţi să intervină la 20 de incendii

În ultimele două zile, pompoierii argeşeni au fost solicitaţi să inntervină pentru stingere a 20 de incendii izbucnite atât în gospodăriile unor oameni, cât şi la vegetaţie uscată.
Astfel, luni după-amiază, pompierii de la punctul de lucru Rociu al ISU Argeş au acţionat în localitate ca să stingă flăcările izbucnite la o anexă gosopdărească, iar în sprijin au fost trimise un echipaj de la Dateşamentul de Pompieri Bradu şi o ambulanţă SMURD. Incendiul s-a propagat de la vegetația uscată la obiectele depozitate în anexă și la întreaga construcție realizată din lemn. Intervenția operativă a pompierilor a făcut ca flăcările să nu cuprindă un fânar din apropiere și ulterior casele din vecinătate.
Din fânar a ars aproximativ 4 mp, iar în curtea în care incendiul a distrus anexa au mai fost afectați câțiva metri cubi de blană. În gospodăria respectivă nu locuiește nimeni, incendiul a fost sesizat de localnici, iar
cauza probabilă de izbucnire a fost o țigară aruncată în vegetația de lângă proprietate. Totodată, s-a intervenit pentru stingerea altor două incendii de vegetație uscată în Ștefănești și Bradu, dar şi la Poienarii de Muscel, satul Groşani, unde luase foc tot o anexă din curtea unei case.
Un alt incediu a izbucnit ieri la o casă de pe strada Câmpului, nr. 29, din Piteşti. Pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și un echipaj SMURD. Potrivit ISU Argeş, focul s-a manifestat în interiorul unei camere unde au ars obiecte din plastic și lemn. Nu au fost probleme deosebite, iar cauza probabilă de izbucnire a constituit-o efectul termic al curentului electric produs la nivelul unui conductor defect sau izolat necorespunzătoar al unui videoproiector. „Nu au fost victime și în interiorul încăperii nu se afla nimeni la momentul producerii incendiului.”, a precizat ISU. Potrivit aceleiaşi surse, în faţa clădirii erau câţiva copii care urmau să intre la cursuri cel mai probabil fiind vorba despre o grădinţă particulară. Deşi în spaţiul public a apărut informaţia că acolo ar fi avut loc o explozie, pompierii au precizat că nu a fost vorba despre nicio deflagraţie şi că zgomotul puternic auzit de martori a provenit de la prăbuşirea tavanului dintr-o cameră ca urmare a acumulării de căldură.

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

a furat un parfum

Reținut după ce a furat un parfum dintr-un magazin din Pitești

În ziua de 30 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au continuat ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar