Acasă / EVENIMENT / Prefectul Emilia Mateescu, prezentă la comemorarea Zilei Eroilor

Prefectul Emilia Mateescu, prezentă la comemorarea Zilei Eroilor

Prefectul județului Argeș, Emilia Mateescu, a participat astăzi la evenimentul dedicat comemorării Zilei Eroilor.
Cu această ocazie a susținut un discurs adresat celor prezenți: militari, politicieni, reprezentați ai clerului și civili.
Redăm mai jos textul integral al discursului:
„Sărbătorim astăzi Ziua Eroilor și Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos.
Am să vă spun câteva cuvinte despre cei care și-au pierdut viața și au luptat în Primul Război Mondial.
Am pierdut atunci aproximativ 1 milion de militari și civili. Aproximati 1 milion de suflete care s-au luptat și s-au jertfit pentru țară, pentru noi, pentru visul românilor: Unitatea Națională.
Cei care au căzut la datorie, nu au fost întrebați dacă vor să meargă la luptă și nimeni nu le-a promis vreodată că se vor mai și întoarce. Însă țelul pe care și l-au propus a fost mai presus de orice.
Au simțit foamea, frigul, dorul de casă, dar bucuria și speranța că toate acestea se vor sfârși și că vor învinge au fost mai puternice.
Cu siguranță nu le-a fost ușor! Nici lor nici famililor acestora.
Pentru eroii noștri, pe care îi cinstim astăzi, iubirea de țară nu a cunoscut limite. Și-așa s-a făcut, în urma Primului Război Mondial, România Mare.
Sacrificiul eroilor noștri este lecția supremă despre puterea credinței, despre puterea de a fi, despre puterea de merge mai departe.
Eroii noștri ne-au tradus lumea. Ei ne-au învățat cum să fim: curajoși, iubitori, loiali și demni.
Să știți că atunci când amintirea eroilor începe să se stingă, un popor începe să-și piardă din energia și disponibilitatea de a mai face lucruri mărețe.
Mă înclin în fața sacrificiului suprem și în fața exemplului de a trăi și nu doar de a exista, pe care ni l-au oferit eroii noștri.
Dumnezeu să-i odihnească-n pace și să ne apere la tot pasul!”

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Sancțiuni-aplicate-de-polițiști

Acțiuni ale polițiștilor piteșteni

În ziua de 26 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au acționat pe ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar