Acasă / SPORT / Pregătit să intre în coducerea Federaţiei Române de Fotbal

Pregătit să intre în coducerea Federaţiei Române de Fotbal

Mâine vor avea loc la Braşov alegerile pentru postul de vicepreşedinte al Federaţiei Române de Fotbal. În cursă a intrat şi preşedintele AJF Argeş Cornel Sorescu. Acesta se va lupta cu actualul deţinător al funcţiei Octavian Goga, cel care este şi şeful cavelerilor fluierului braşoveni. De partea cealaltă, Sorescu este şi membru al Comisiei Centrale a Arbitrilor. Dacă va câştiga, omul care a dus arbitrajul din judeţul nostru pe locul secund în ţară, va intra şi în conducerea Comitetului Executiv.
Obiective îndrăzneţe, dar realizabile
Printre obiective Cornel Sorescu îşi propune să sprijine construirea cât mai multor baze sportive, implementarea unui program IT prin care să fie simplificate anumite proceduri în fotbalul intern, şi mai mult, implicarea activă în formularea unei legi corecte şi absolut necesare pentru sponsorizarea în sport. Una dintre ţintele principale ale lui Cornel Sorescu este schimbarea mentalităţii faţă de “fluieraşi”, în acest sens el a subliniat că îşi mai doreşte ca arbitri să nu mai fie judecaţi după fazele comentate la emisunile televizate. “Voi candida pentru postul de vicepreşedinte al FRF, iar la acest scrutin vor avea drept de vot cele 42 de asociaţii judeţene de fotbal din ţară. Dacă voi câştiga, voi căuta sprijin la noua conducere a FRF pentru a schimba în primul rând mentalitatea. Vreau ca arbitrii să nu mai fie judecaţi după fazele de la televizor. Jucătorii sunt preocupaţi mai mult să simuleze decât să joace fotbal. Vreau să măresc influenţa AJF-urilor în fotbalul românesc. Ne trebuie competiţii profesioniste, antrenori cât mai bine pregătiţi şi echipe la toate nivelurile, care să formeze baza piramidei în fotbalului românesc. Avem nevoie de cât mai multe arene sportive şi voi sprijini FRF pentru legea sponsorizării. Îmi mai doresc să finalizez programul IT prin care completarea raportului arbitrilor să se facă în sistemul electronic. Chitanţele să se introducă direct în sistemul electronic şi să nu se mai facă de mână. Vreau un program pe segmentul financiar care să uşureze sarcina contabililor. Îmi doresc ca toate statisticile să se facă în sistemul electronic. Fiecare are şansa lui la aceste alegeri, iar din calculele pe care mi le-am făcut, pot câştiga, dacă cei care m-au asigurat de sprijin nu se vor răzgândi între timp“, ne-a declarat Cornel Sorescu.
Adrian Dragomir Foto-Mihai Neacsu

Despre Administrator

Citeşte şi ...

FC-Argeş

FC Argeş a primit licenţa UEFA!

FC Argeş a primit licenţa UEFA! Alb-violeţii vor putea juca în competiţiile europene. FC Argeş ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar