Acasă / EVENIMENT / Preot şi muncitor, electrocutaţi la biserică; ambii sunt internaţi

Preot şi muncitor, electrocutaţi la biserică; ambii sunt internaţi

electrocutat
„Un echipaj de terapie intensivă mobilă de la Detașamentul de Pompieri Pitești a fost solicitat în comuna Merișani în cazul unei persoane posibil electrocutată. Este vorba despre o persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 43 de ani, care a atins cu o scară linia de înaltă tensiune ce trecea prin curtea unei biserici aflată în satul Borlești. Acesta s-a electrocutat, iar echipajul medical ajuns la fața locului a început de urgență manevrele de resusucscitare. În urma eforturilor depuse pacientul a răspuns manevrelor, iar acum este transportat la spital. Alături de acesta este transportată la spital și o a doua persoană de sex masculin care s-a electrocutat în momentul în care a avut contact cu scara. Cea de a doua persoană a fost găsită conștientă”, transmitea marţi după-amiază ISU Argeş.
Accidentul a avut loc în curtea bisericii din localitatea precizată unde Alin M., de 43 de ani, din Piteşti, se oferise voluntar să vopsească acoperişul clopotniţei. Lucrarea era supravegheată de preot care îl şi ajuta pe voluntar. La un moment dat muncitorul a vrut să mute scara metalică de care se folosea, dar a atins reţeaua de electricitate, s-a electrocutat şi a căzut inconştient la pământ. Şi preotul aflat în imediata apropiere s-a electrocutat deoarece ar fi vrut să îndepărteze scara, însă nu şi-a pierdut cunoştienţa şi a suferit doar arsuri prezentând marcă de intrare şi ieşire a curentului electric. Tot preotul este cel care a sunat la 112 şi a cerut ajutor, iar până la sosirea echipei medicale i-a făcut manevre de resuscitare muncitorului.
Preluaţi de ambulanţă, ambii au fost transportaţi la Spitalul Judeţean. Alin M. este internat în stare critică şi intubat pe secţia de terapie intensivă, iar medicii fac tot ce se poate pentru a-i salva viaţa. În ceea ce-l priveşte pe preot, acesta este conştient şi stabil, fiind şi el internat pe secţia de chirurgie plastică şi reparatorie a Judeţeanului pentru monitorizarea stării de sănătate.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Şofer-băut1

Bărbat prins conducând sub influența alcoolului pe str. Gheorghe Doja

În ziua de 18 mai a.c., polițiștii de ordine publică din cadrul Secției 4 Poliție ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar