Acasă / POLITIC / Președintele Ion Mînzînă a participat la ședința Asociației Comunelor din România, filiala Argeș

Președintele Ion Mînzînă a participat la ședința Asociației Comunelor din România, filiala Argeș

Președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, a fost prezent, astăzi, la lucrările ședinței anuale a Asociației Comunelor din România, filiala Argeș, condusă de primarul Ion Dumitru. Pe lângă temele organizatorice, în cadrul acestei întâlniri a structurii asociative care reunește 85% din cele 102 localități din Argeș, au fost discutate și teme care vizau subiectele de actualitate, precum ordonanțele austerității și stadiul proiectelor.
Evenimentul a reunit și parlamentari de Argeș și s-a bucurat și de prezența secretarului de Stat – Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Vlad- Ștefan Niculae.

Video – https://youtu.be/YXgcGfJ7Hs8

Președintele Ion Mînzînă le-a transmis aleșilor locali că această perioadă de final de an, deși sub semnul austerității, trebuie tratată cu maximum de responsabilitate, pentru că presupune închiderea exercițiului financiar european 2014-2020, deci trebuie finalizate proiectele pe fonduri europene derulate în județ. De asemenea, președintele CJ Argeș a subliniat că Guvernul a emis un memorandum care va permite și plățile pentru continuarea investițiile finanțate prin Anghel Saligny și prin Compania Națională de Investiții și a subliniat colaborarea autorităților locale, județene și a parlamentarilor cu zona guvernamentală, motiv pentru care Argeșul se află în topul fondurilor atrase la nivel național.

„Această nemulțumire care vizează mult hulita ordonanță îmi întărește credința că ne dorim cu toții să construim cât mai mult. Eu sunt un om al cifrelor și vreau să vă spun că cifrele arată că în ultimii doi ani de guvernare Ciucă- Ciolacu au însemnat cei mai mulți bani pentru județul Argeș!
Avem în față două luni de austeritate! Am înțeles că la nivel guvernamental vor face eforturi pentru a veni cu mici corecții la final de an pentru cei care traversează mai greu această perioadă.
Dar haideți să ne uităm ce este în urma noastră: 2023 înseamnă închiderea majorității proiectelor europene. Județul Argeș este pe primul loc în regiunea Sud-Muntenia la proiecte europene!
Și efortul acesta l-am făcut toți, împreună.
Județul Argeș înseamnă locul 4 pe Anghel Saligny, la sume alocate. Am fost foarte mulțumit, ca om care a fost la negociere, și știți cu toții că au fost criterii clar stabilite, că județul Argeș a fost pe locul 4 la proiecte obținute! Pentru prima dată în istorie! Și efortul a fost din nou comun!
Vreau să îi mulțumesc și secretarului de stat de la Ministerul Dezvoltării, Vlad- Ștefan Niculae, pentru că a fost sprijin pentru toți primarii care l-au căutat. Suntem pe locul 3 în țară la fonduri primite pe Anghel Saligny!
Efortul este al nostru al tuturor, și al nostru al CJ Argeș, și al primarilor, și al parlamentarilor de Argeș” – Ion Mînzînă, președinte Consiliul Județean Argeș.

„Astăzi am avut ședința anuală a Asociației Comunelor, o ședință de raport, în care am prezentat și realizările, dar și necazurile din acest an. Una peste alta, cred că stăm destul de bine. Avem colegi care au trecut de 20,30 sau chiar 70% din proiectele pe Anghel Saligny și pot să vă spun că mi-a făcut mare plăcere că am avut reprezentanți și din rândul parlamentarilor. Cred că vom trece și aceste două luni de austeritate și vom reuși să ducem la bun sfârșit promisiunile făcute la început de mandat” – Ion Dumitru, primar Albota, președinte Asociația Comunelor din România, filiala Argeș.

„Am solicitat și eu la Compania Națională de Investiții câți bani au venit pe proiecte în Argeș în ultimii doi ani de zile. 500 de milioane de lei au fost decontați pentru lucrările din județul Argeș, în contextul în care bugetul pe toată țara a fost de șapte miliarde. Faceți un calcul, până la urmă, așa cum spunea și președintele Ion Mînzînă, nu stăm deloc rău. Sper ca de la 1 ianuarie să turăm din nou motoarele la maxim și sper să facem treabă bună pentru că echipa de aici chiar este una câștigătoare” – Vlad- Ștefan Niculae, secretar de Stat – Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Minivacanță în siguranță!

ISU Argeș:Minivacanță în siguranță!

Pe timpul minivacanței de 1 Mai și al Sărbătorilor Pascale, efectivele Inspectoratului pentru Situaţii de ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar