Acasă / EVENIMENT / Prilej de a discuta despre conduita preventivă în trafic

Prilej de a discuta despre conduita preventivă în trafic

Ieri dimineața,polițiștii argeșeni, împreună cu reprezentanți ai Agenției Naționale Antidrog, au continuat activitățile de informare și prevenire ce se desfășoară pe raza întregului județ, cu privire la modificările legislative ce se referă la modul de pedepsire a infracțiunilor rutiere din care rezultă decesul unor persoane.Astfel, în municipiul Curtea de Argeș, au acționat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș, cu autospeciala de Siguranță Rutieră, ai Biroului Rutier Curtea de Argeș, precum și polițiști din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității și Biroului Siguranța Școlară, alături de carte au fost prezenți și reprezentanți ai Agenției Naționale Antidrog.

Reamintim că modificarea legislației constă în aceea că șoferii care conduc fără drept, sub influența alcoolului sau stupefiantelor și care provoacă accidente din care rezultă decesul unor persoane, nu vor mai fi condamnați cu suspendare. Modificarea legislației a fost utilizată ca oportunitate pentru a transmite participanților la trafic să fie responsabili, să conducă prudent și să respecte regulile de circulație, pentru ca astfel să își aducă aportul la siguranța traficului rutier.Consumul de alcool/substanţe psihoactive de orice fel este interzis conducătorilor auto, și crește probabilitatea implicării în evenimente rutiere, prin afectarea echilibrului, vitezei de reacție, capacității de coordonare a mișcărilor, felului în care se orientează în spațiu sau modului în care apreciază distanța sau viteza.Conform reglementărilor Codului Rutier, toți participanții la traficul rutier, indiferent de calitatea acestora, au obligația legală de a adopta o conduită preventivă, care să ducă la evitarea producerii accidentelor, a pagubelor materiale și a pierderilor de vieți omenești.La data de 10 iulie a.c., a fost publicată în Monitorul Oficial legea numărul 213/2023, care aduce modificări, printre altele, la art. 91 din Legea nr. 286/2009 – Codul Penal, și introduce un nou aliniat: ,,3 ind. 1- nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracțiunilor prevăzute la art.192, alin. 2 și 3, dacă acestea au fost săvârșite în condițiile art. 335 sau art. 336”.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar