Agenţi ai Serviciului Rutier Argeş au depistat un conducător auto care folosea un dispozitiv pentru a împiedica înregistrarea timpilor de conducere şi a pauzelor obligatorii. Este vorba despre Ionuţ T., de 23 de ani, din oraşul Turceni, judeţul Gorj, care circula cu un tir pe DN7 dinspre Vâlcea către Piteşti. El a fost tras pe dreapta la Cotmeana, iar agenţii rutieri i-au solicitat documentele la control. Totul părea în regulă, însă oamenii legii au verificat cabina şi aparatura de bord ale vehiculului. Cu acest prilej au descoperit că şoferul folosea un magnet, care bloca funcţionarea aparaturii şi nu înregistra timpii reali de conducere pe tahograf. Din acest motiv conducătorul auto a fost amendat cu 9.000 lei, totodată fiind aplicată măsura complementară de imobilizare a vehiculului pentru 12 ore.
Şofer lăsat pieton
La rândul lor, poliţişti ai Biroului Rutier Piteşti l-au depistat pe Cosmin D., de 33 de ani, din municipiu, care şi el circula la volanul unui tir. Verificat cu etilotestul, a rezultat că bărbatul avea o concentraţie de 0,12 mg/l de alcool pur în aerul expirat. Întrucât fapta constituie contravenţie, conducătorul auto a fost amendat cu 1.305 lei, iar dreptul de a conduce vehicule i-a fost suspendat pentru 90 de zile.