Acasă / EVENIMENT / Piteştean condamnat pentru evaziune fiscală

Piteştean condamnat pentru evaziune fiscală

Judiciarişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Argeş au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Tribunalul Argeş pe numele lui Tiberiu Florentin Lăcreţeanu, de 37 de ani, din Piteşti. Condamnat la trei de puşcărie în regim privativ de libertate, bărbatul a fost încarcerat la Penitenciarul Mioveni.

penitenciar-colibasiÎn noiembrie 2011, procurorii DIICOT şi poliţişti ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti au pus în mişcare acţiunea penală faţă de 18 persoane suspectate de constituire a unui grup infracţional organizat specializat în evaziune fiscală. Potrivit anchetatorilor, este vorba despre Cristian Costel Vochin (care la acea vreme a fugit în Spania şi pe numele lui a fost emis mandat european de arestare în lipsă), Pavel Stelian Vochin, Graţiel Nicolae Lăcreţeanu, Tiberiu Florentin Lăcreţeanu, Alexandru Marius Lupescu şi Ion Călugăru, acesta din urmă subofiţer jandarm la data comiterii faptelor (arestat preventiv, acesta a fost suspendat din funcţie şi ulterior dat afară din jandarmerie), care achiziţionau autoturisme din Germania şi Olanda pe numele a două firme, fără să le înregistreze în contabilitate, apoi vindeau maşinile şi încasau banii fără să achite obligaţiile fiscale către stat. Astfel, în perioada octombrie 2009 – septembrie 2010, au fost aduse în România peste 40 de maşini prin intermediul unei firme administrate de Cristian Costel Vochin, dar şi al altor societăţi comerciale de profil, iar în urma calculării taxelor neplătite către stat a rezultat un prejudiciu de aproape un milion de euro. Pentru documentarea activităţii infracţionale ofiţeri BCCO şi mascaţii de la Acţiuni Speciale au efectuat 18 descinderi la adrese din Bucureşti, Argeş, Dolj şi Vâlcea.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

trimitere în judecată

A păcălit angajatorul prin prezentarea documentelor de studii falsificate

Cercetări finalizate de polițiști Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar