Acasă / EVENIMENT / Proces pentru împrumuturi cu acte false

Proces pentru împrumuturi cu acte false

dosarul-împrumuturilor
Judiciariştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti întocmit pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, înşelăciune şi uz de fals.
Vă reamintim că, luna trecută, poliţiştii şi procurorii au făcut cinci percheziții în Piteşti (trei), Mărăcineni şi Ştefăneşti (câte una) la locuinţele unor persoane bănuite de fals în înscrisuri sub semnătură privată, înșelăciune și uz de fals obţinând împrumuturi cu acte false de la o casă de ajutor reciproc. Din cercetări s-a stabilit că, în perioada septembrie – noiembrie 2021, trei persoane cu vârste cuprinse între 34 și 55 de ani, cu complicitatea altor două persoane, de 45 și 54 de ani, ar fi întocmit, în fals, și folosit 46 de adeverințe de salariat pe numele unor persoane în calitate de beneficiari sau giranți, prin care atestau faptul că acestea ar fi salariați la diverse societăţi comerciale din judeţ, obținând astfel 24 de împrumuturi de la o casă de ajutor reciproc. Prejudiciul este stabilit la suma de aproximativ 360.000 de lei, 18 suspecţi au fost ridicaţi de anchetatori şi conduşi la sediul poliției pentru audieri, iar pentru recuperare pagubei a fost instituit sechestrul asigurator asupra mai multor bunuri deţinute de inculpaţi.
După administrarea probatoriului, Constantin Firaru, de 55 de ani, din Piteşti, cunoscut cu antecedente penale, şi Octavian Ionuţ Deliu, de 36 de ani, din Mărăcineni, au fost reţinuţi 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarceraţi în arestul poliţiei judeţene. Prezentați instanței de judecată ambii au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile. Odată terminate cercetările, dosarul cauzei va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de trimitere în judecată.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

14 mai – „Ziua naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste” (12)

14 mai – „Ziua naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste”

La 15 Mai 1948, într-o singură noapte sunt arestaţi cinci mii „Mai 1948. Speranţe mari: ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar