Acasă / SOCIAL / Program activitati cultural artistice, 20 – 26 noiembrie

Program activitati cultural artistice, 20 – 26 noiembrie

TEATRUL ”ALEXANDRU DAVILA - Pitesti-FOTO-Mihai-Neacsu

Respectând reglementările în vigoare impuse de pandemia de Covid19, în perioada 20 – 26 noiembrie 2021, instituțiile subordonate Consiliului Județean Argeș organizează următoarele activități cultural artistice:

Sâmbătă – 20 noiembrie

Ora: 11:30 – VRĂJITORUL DIN OZ – Vrăjitorul din Oz, fie că există cu adevărat, fie că nu, reprezintă drumul nostru spre a ne descoperi; doar descoperindu-ne putem deveni mai buni, mai isteți, mai prietenoși. Iar prietenia este la mare cinste în această poveste. Prietenia este cea pe care copiii o vor lega cu personajele în drumul lor spre Oz! (TEATRUL ”ALEXANDRU DAVILA” – Sala Mare).

Ora: 19:00 – ȘANTAJ – Piesa ”Șantaj” a fost tradusă în multe limbi și montată pe multe scene ale lumii, din Asia (China, Coreea de Sud, Japonia) până în S.U.A., în toată Europa și în multe teatre din România. Este o piesă care a deschis în Rusia curentul dramaturgic socio-educațional. (TEATRUL ”ALEXANDRU DAVILA” – Sala Studio ”Liviu Ciulei”).

Duminică – 21 noiembrie

Ora: 11:30 – LĂDIȚA FERMECATĂ – Lădița fermecată este un alt spectacol longeviv al Teatrului Așchiuta, copiii întâlnind personaje captivante precum: Cocoșelul jucăuș, Vulpița cea șireată, Iepurașul cel naiv și altele. Jocul actorilor este completat de mânuirea cu ingeniozitate a tuturor păpușilor, fascinându-i pe copii. Lădița fermecată este un spectacol care îi va anima pe copii pe toată durata spectacolului (TEATRUL ”ALEXANDRU DAVILA” – Sala Studio ”Liviu Ciulei”).

Ora: 19:00 – LA BLOC – Spectacolul este o succesiune variată de dansuri, cuplete, scenete și monologuri care redau situații de actualitate. Subiectul prezentat este amuzant, fiind fixată în conștiința colectivă a oamenilor imaginea cotidianului “din jurul blocului
(TEATRUL ”ALEXANDRU DAVILA” – Sala Mare).

Marți – 23 noiembrie
Ora: 16:30 – ATELIER PRACTIC DE DICȚIE ȘI INTONAȚIE – Activitate online educativă, derulată în cadrul Proiectului Clubul Copiilor Isteți; participă elevi cu vârstele cuprinse între 9 – 11 ani. (BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ARGEȘ).
Joi – 25 noiembrie
Ora: 18.00 – O șansă pentru fiecare – Eveniment organizat de Centrul Cultural Județean Argeș și desfășurat pe scena Centrului de Cultură și Arte George Topîrceanu – Curtea de Argeș.
Alte activități culturale organizate de BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ARGEȘ:
ESENȚE, PERSPECTIVE, PERSONAJE – Grupaj de poezie, autor – NICOLAE IONESCU; recenzie la volumul de versuri ”Anii tăcerii”, autor – ION POPESCU-SIRETEANU, în data de 22 noiembrie și 25 noiembrie. (Biblioteca Județeană Argeș – Rubrică online).
În perioada 22-26 noiembrie – PAȘI SIMPLI CĂTRE LIBERTATEA FINACIARĂ – Expoziție tematică – lucrări de management, marketing, business, antreprenoriat, educație finaciară.. (Holul Bibliotecii Județene Argeș).
În perioada 22-26 noiembrie – MIHAI I – 100 – Expoziție de documente/reproduceri fotografice din revistele România ilustrată (1928), Ilustrațiunea română (1929), Realitatea ilustrată (1928, 1929, 1930, 1935, 1936, 1937); expoziția este dedicată împlinirii a 100 de ani de la nașterea ultimului rege al românilor, Mihai I (25 octombrie 1921 – 5 decembrie 2017). (Holul Bibliotecii Județene Argeș, Etajul al II-lea).

În perioada 22-26 noiembrie – CERUL DIN NOI. CERUL DE DEASUPRA NOASTRĂ – Expoziție de pictură, realizată de GABRIEL MARINESCU, student la Facultatea de Teologie din Pitești, Secția ”Artă Sacră”. (Holul Bibliotecii Județene Argeș).

Expoziții temporare organizate de MUZEUL GOLEȘTI:
Expoziția de pictură pentru copii Poveștile din țara mea, (desene premiate in concursul internațional de pictură,organizat de Muzeul Golești (Bolnița Banului Radu Golescu);
Furca de tors. Expoziție cu furci de tors aflate în patrimoniul Muzeului Golești (secția de Etnografie) –
Salonul de altădată. Expoziție cu mobilier și obiecte de la începutul secolului al XX-lea.
Călătorie în trecutul Goleștilor… – Expoziție cu obiecte care au aparținut neamului Golescu.
Expoziție temporară Povești colorate din Muzeul Golești (parteneriat cu Muzeul Județean Teoharie Antonescu – Giurgiu);
Tudor Vladimirescu – memoria unui patriot român. Expoziție dedicată mișcării revoluționare conduse de Tudor Vladimirescu realizată în colaborare cu Muzeul Județean Teoharie Antonescu – Giurgiu (Muzeul Golești);
Înveşnicirea sufletului – sacrul în viaţa ţăranului român, obiecte de patrimoniu deosebite: icoane pictate, icoane de vatră, pristolnice, dar şi copacul cu „cruci de jurământ”.
Expoziția temporară organizată în parteneriat cu Facultatea de Teologie, Istorie, Litere și Arte. (holul facultății)
Expoziție de autor – pictorița Elena Stoica (secția de etnografie – Muzeul Golești): Spirit de haiku.
Expoziție: Fotografi și fotografii de altădată. Expoziție temporară realizată în parteneriat cu Muzeul Municipal Câmpulung-Mușcel și Muzeul Municipal Curtea de Argeș
MUZEUL GOLEȘTI își așteaptă vizitatorii în fiecare zi, de luni până duminică, între orele 9.00-18.00.

MUZEUL JUDEȚEAN ARGEȘ:

Planetariul (Armand Călinescu, nr. 44, Corpul C, intrarea dinspre B-dul Eroilor).
Organizarea şi desfăşurarea activităţilor sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu purtarea măştii de protecţie dacă participanții prezintă certificatul verde. Grupurile organizate trebuie să aibă minim 10 şi maxim 22 de persoane, inclusiv însoţitorul grupului, iar în caz că nu există rezervare, spectacolul se va ţine numai cu 10 spectatori. Spectacolele Planetariului sunt între orele 9.00 – 17.00, de marți până duminică; ore de spectacole: 10.00, 12.00, 14.00, 16.00, doar cu programare la telefon: 0723.344.586.
Expoziţia Flori de mină – Comorile adâncurilor (Sediul Central, Corpul B / Str. Armand Călinescu, nr. 44)
Program de vizitare: luni-duminică, 9.00-19.00

Galeria Naţională de Artă Naivă (Armand Călinescu, nr. 44, Corpul C, intrarea dinspre B-dul Eroilor)
Program de vizitare: luni-duminică, 9.00-19.00

Muzeul Sportului Argeşean ,,Campionii” (Sediul Central, Corpul B / Str. Armand Călinescu, nr. 44, Intrarea din Bulevardul Eroilor)
Program de vizitare: luni-duminică, 9.00-19.00

Castrul roman Câmpulung-Jidova (Câmpulung, şoseaua DN 73, jud. Argeș)
Program de vizitare:luni-duminică: 9.00-17.00

Lapidarium (Sediul Central, Corpul B, Str. Armand Călinescu, nr. 44)
Program: luni-duminică: 9.00-19.00
Casa Memorială „Dinu Lipatti” (Comuna Leordeni, Sat Ciolcești, jud. Argeș)
Program de vizitare:luni-duminică: 9.00-17.00

Cetatea Poienari (Căpățâneni, comuna Arefu, județul Argeș)
Închisă pentru lucrări de conservare și reabilitare
Expoziții temporare organizate de MUZEUL JUDEȚEAN ARGEȘ:
Expoziția Națională de Artă Naivă, ediția a LIII-a. (Galeria Națională de Artă Naivă, intrarea din Bulevardul Eroilor).
„Exponatul lunii”, BROASCA ȚESTOASĂ CU CARAPACE MOALE (SOFTSHELL). (Holul Muzeului Județean Argeș, intrarea din Bulevardul Eroilor).
Având în vedere reglementările în vigoare, în contextul pandemiei Covid19, la evenimente/spectacole pot participa:
doar persoanele vaccinate împotriva virusului Sars-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de imunizare;
doar persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a şi a 180-a zi ulterioară confirmării cu Covid19.
Evenimentele se desfăşoară cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a sălii, cu păstrarea distanţei fizice şi cu purtarea obligatorie a măştii de protecţie.

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

ISU Arges

Ai oportunitatea să lucrezi în echipa noastră !

Posturi cu încadrare directă pe funcție din rândul personalului civil.Ai oportunitatea să lucrezi în echipa ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar