Acasă / EVENIMENT / Proteste de amploare în sănătate

Proteste de amploare în sănătate

sanatate-protest-2Sindicaliştii din sistemul public de sănătate au decis să înceapă mişcări de protest.
În urma unei şedinţe desfăşurate în urmă cu două zile, cu unanimitate de voturi s-a luat decizia de declanşare a unei greve generale la nivel naţional. Data acesteia nu a fost stabilită, dar a început strângerea de semnături pentru deschiderea conflictului de muncă. Conform procedurilor, protestul va începe cu patru zile de pichetări, care vor avea loc pe 20, 22, 27 şi 29 martie la sediile ministerelor Sănătăţii, Muncii şi Finanţelor. Membrii Sindicatului Sanitas Argeş vor lua parte la pichetarea din 20 martie. Mitingul mare de protest este programat pe 25 aprilie, la care se estimează participarea a peste 20.000 de angajaţi din sistemul de sănătate. Oamenii sunt nemulţumiţi că, deşi în documente salariile s-au triplat, veniturile reale ale medicilor au scăzut. La fel şi ale asistenţilor medicali. Printre altele, sindicaliştii solicită o creştere a salariului de bază cu 25% pentru tot personalul, aplicarea anexelor 1-9 din Regulamentul de sporuri, aşa cum este el publicat pe site-ul Ministerului Sănătăţii, la salariul de bază avut la 1 martie şi exceptarea sistemului de sănătate de la articolul 25 din legea salarizării, adică depăşirea plafonului de 30% pentru sporuri. „Totodată, Doina Fănică, preşedinte Sanitas Argeş, solicităm negocierea şi încheierea contractului colectiv de muncă la nivel de sector de activitate sănătate şi asistenţă socială şi recuperarea pierderilor de venituri cauzate de aplicarea noilor reglementări salariale începând cu 1 ianuarie 2018 prin transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat”. Reprezentanţi ai conducerii Sanitas au fost invitaţi la Ministerul Sănătăţii de către ministrul Sorina Pintea, pentru a discuta despre modificările salariale suferite de personalul medical în urma aplicării noii legi.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

SMURD

În ultimele 24 de ore pompierii argeșeni au desfășurat 56 de misiuni

În perioada 16.05.2024, ora 08:00 – 17.05.2024, ora 08:00, pompierii argeșeni au desfășurat 56 de ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar