Acasă / SOCIAL / Protocol de colaborare între ITM şi CCIA Argeş

Protocol de colaborare între ITM şi CCIA Argeş

ITM-ARGES
Azi, cu ocazia Zilei Inspecţiei Muncii, la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă a fost semnat un protocol de colaborare cu reprezentanții Camerei de Comerț, Industrie şi Agricultură Argeş cu scopul de a veni în sprijinul cetățenilor și al oamenilor de afaceri și de a dezvolta relațiile dintre cele două instituții. Documentul a fost semnat de Aniţa Neacşu, inspector-şef al ITM, George Caval, preşedinte, şi Simion Zanfir, director general ai CCIA, prima întâlnire comună de lucru urmând să aibă loc în luna septembrie. Obiectivul urmărit îl constituie dezvoltarea relaţiilor de colaborare dintre cele două instituții în vederea asigurării premiselor necesare pentru creşterea gradului de operativitate în îndeplinirea atribuţiilor pe care le deţin potrivit actelor normative în temeiul cărora acestea sunt organizate şi funcţionează.
„Semnarea acestui protocol reprezintă un prim pas spre normalite. Argeșenii au nevoie de acest lucru, este normal să colaborăm pentru a identifica și rezolva problemele din domeniul muncii”, a declarat George Caval. La rândul său, Aniţa Neacşu afirma: „Lucrăm la realizarea acestui protocol de aproximativ o lună și mă bucur că astăzi, cu ocazia Zilei Inspecției Muncii, am reușit să îl semnăm. Vor exista întâlniri periodice, iar cetățenii vor fi informați mai ușor, și prin intermediul CCI Argeș. De asemenea, le vor fi aduse la cunoștință toate modificările legislative din domeniul relațiilor de muncă și sănătății și securității în muncă”.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Minora dispărută de la domiciliu a fost găsită

Minora dispărută de la domiciliu a fost găsită

Minora din Mioveni, a cărei plecare voluntară a fost sesizată în această seară, 16 aprilie ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar