Acasă / EVENIMENT / Raed Arafat, interesat de cazul de la Călinești

Raed Arafat, interesat de cazul de la Călinești

Arafat  la ISU Arges (3)În urma unui conflict spontan, Mariana B., de 47 de ani, din Călineşti, a fost înjunghiată în gât şi în spate de concubinul său, Ionuţ C., de aceeaşi vârstă, din Poienarii de Muscel, care a încercat să se sinucidă, înfigându-şi cuţitul în piept. Având probleme psihice, cei doi s-au cunoscut la Spitalul Vedea. Bărbatul e recidivist, fiind eliberat din puşcărie anul trecut, după o condamnare de 20 de ani pentru omor. Rudele femeii, poliţişti şi jandarmi au sunat repetat la 112. Prima ambulanţă a sosit după circa o oră, l-a preluat pe bărbatul agitat şi l-a dus la spital, iar femeia a fost lăsată pe loc, deşi sângera şi ea. A fost ridicată de o altă ambulanţă după vreo două ore, ajungând la spital în şoc hemoragic. Ambii au fost duşi în sala de operaţii şi dacă iniţial s-a crezut că agresorul nu era rănit grav, ulterior s-a constatat că lama cuţitului îi atinsese inima şi un plămân. După incident, la serviciul judeţean de ambulanţă a fost declanşată o anchetă, iar cazul a ajuns la cunoştinţa dr. Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din MAI. Acesta a anunţat că doreşte să afle ce s-a întâmplat şi cine se face vinovat, pentru că sincopa apărută în intervenţia ambulanţei putea să-i coste viaţa pe concubini.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

flagrant delict (1)

Vigilența polițiștilor a dus la prinderea în flagrant delict

În cursul zilei de 26 aprilie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Pitești au fost sesizați, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar