Acasă / SOCIAL / Reabilitarea CJ Argeş, în stadiu avansat

Reabilitarea CJ Argeş, în stadiu avansat

Miercuri, la 45 de zile de la predarea amplasamentului, Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș, vicepreședintele Marius Nicolaescu și Marius Cristian Puiu, administratorul județului, au inspectat stadiul lucrărilor de reabilitare energetică a Palatului Administrativ (clădirea Consiliului Județean Argeș și a Prefecturii Argeș).
„Este clar că, de aici încolo, noi avem sarcina să facem rost de bani pentru a plăti toate lucrările, ținând cont și de această creștere a prețurilor. Noi am venit acum să vizualizăm cum ați avansat, dar colegii noștri vin constant să supervizeze ceea ce se întâmplă. Știu că sunt unii care ne critică pentru faptul că facem această investiție și nu folosim banii în alte scopuri. Nu își pun problema că proiectele Uniunii Europene sunt doar pe anumite axe de finanțare și nu poți duce banii în altă parte decât pentru proiectele stabilite. Este bine însă că suntem unul dintre puținele județe care am prins un proiect de tipul acesta. Pentru alții, suntem puterea exemplului. Sunt convins că vom duce la bun sfârșit acest proiect. Va fi o clădire reprezentativă pentru județul Argeș. Funcțiile sunt efemere, oamenii care le dețin sunt și ei efemeri pe acele posturi. Clădirea rămâne”, a declarat Ion Mînzînă.
După 45 de zile de muncă, stadiul lucrărilor a ajuns la 18 – 19% din total, dublu față de stadiul preconizat în graficul de lucru. Conform constructorului, până acum au fost realizate lucrările de demolare, de dezafectare a tuturor instalațiilor electrice, termice, sanitare, de ventilație. S-au început lucrările de demolare a acoperișului. Acesta este dat jos în proporție de 80%. Se va reveni la soluția inițială a proiectului, de terasă circulabilă. Apoi, la etajul cinci au fost realizat în totalitate sistemele de ventilație, electric și termic. S-a și început montarea ferestrelor. La etajul patru rețeaua termică este finalizată și este și pusă sub presiune. Rețeaua de curent slab este realizată la etajele trei, patru şi cinci, iar instalația de ventilație este realizată în proporție de 80%.
La etajul trei sunt realizate integral sistemele de ventilație, de detecție și alarmare în caz de incendiu, rețeaua termică și cea electrică. Au fost începute și reparațiile locale, după montarea cablurilor pe pereți, și ulterior se va trece și la finisaj după montarea ferestrelor. Se lucrează la elementele de consolidare care sunt în cadrul clădirii cu conectori din fibră de sticlă peste care se pune un mortar bicomponent pentru consolidare. La subsol se lucrează pentru impermeabilizare.
Reabilitarea energetică și consolidarea Palatului Administrativ, prima după mai bine de 50 de ani de la darea în folosință, se realizează printr-un proiect finanțat cu fonduri europene prin Programul Operațional 2014-2020, valoarea finanțării nerambursabile fiind de 27 de milioane de lei şi, conform contractului, recepția finală trebuie făcută pe data de 18 decembrie 2023.
Clădirea are o suprafaţă desfăşurată de 10.510 mp, cu o lungime totală de 80,68 m şi o lăţime de 16,38 m. Proiectul presupune operațiuni de eficientizare energetică, montarea unui sistem de climatizare al întregii clădiri, iar pe tot acoperișul vor fi montate panouri fotovoltaice.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Concert filarmonica Dacika

Dacika, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează duminică, 22 decembrie, de la ora 19.00, în Piața Primăriei Municipiului Pitești, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar