Acasă / EVENIMENT / S-a iubit cu o puştoaică şi a ajuns după gratii

S-a iubit cu o puştoaică şi a ajuns după gratii

a ajuns după gratii
În ziua de 28 iunie, judiciariștii Biroului Investigații Criminale Pitești, sub supravegherea procurorului, au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit pentru infracțiunea de act sexual cu un minor, faptă pentru care cercetările s-au desfășurat din oficiu ca urmare a aspectelor rezultate în cursul verificărilor într-un alt dosar penal.
Din cercetări a reieşit că, în perioada iulie – august 2021, Alin M., de 19 ani, din Merișani, ar fi avut o relație de concubinaj cu Petruţa M., de 15 ani, din Piteşti, care la acea dată avea vârsta de 14 ani, perioadă în care ar fi întreținut cu aceasta, în mod repetat, raporturi sexuale consimțite. Povestea a început după ce oamenii legii s-au autosesizat pe parcursul cercetărilor efectuate în dosarul penal privind infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal comisă asupra puştoaicei cu pricina. Vă reamintim vă, pe 28 aprilie, minora ar fi fost răpită din fața blocului de trei indivizi care au băgat-o într-o mașină gri cu numărul de înmatriculare AG 16 T…, după care ar fi plecat în direcția Bascov. Imediat a fost constituită o celulă de criză și polițiștii din toată țara au fost mobilizați, totodată fiind declanșat Mecanismul „Alertă Răpire Copil”.
După administrarea probatoriului, tânărul în cauză a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță şi încarcerat în arestul poliţiei judţene, urmând ca să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propuneri de luare a unei măsuri preventive.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

flagrant delict (1)

Vigilența polițiștilor a dus la prinderea în flagrant delict

În cursul zilei de 26 aprilie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Pitești au fost sesizați, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar