Acasă / EVENIMENT / Recea : Bărbat reținut pentru omor

Recea : Bărbat reținut pentru omor

În temeiul delegării din partea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș este abilitat să transmită următoarele:

Bărbat-reţinut-pentru-omor
În seara zilei de 06 octombrie a.c., în jurul orei 18:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că pe raza comunei Recea, un bărbat a fost găsit decedat, în curtea imobilului său.Din primele verificări, efectuate de polițiștii Secției de Poliție Rurală Buzoești, împreună cu polițiștii Biroului de Investigații Criminale Costești, s-a constatat că trupul persoanei prezenta urme de violență.Ca urmare a acestui fapt, cercetările au fost preluate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Argeș, în cauză fiind desfășurate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.Persoana bănuită de săvârșirea faptei, respectiv un bărbat de 52 de ani, din aceeași localitate, a fost depistat de către polițiști și condus la audieri.Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 05 spre 06 octombrie a.c., pe fondul consumului de alcool, bărbatul în cauză ar fi înțepat cu un cuțit pe consăteanul său, leziunile producând decesul victimei.După administrarea probatoriului, în noaptea de 06 spre 07 octombrie a.c., procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș a dispus reținerea, pentru 24 de ore bărbatului de 52 de ani, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 07 octombrie a.c., cel în cauză să fie prezentat în fața instanței, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar