Acasă / EVENIMENT / Tentativă la omor pe raza comunei Ungheni

Tentativă la omor pe raza comunei Ungheni

În temeiul delegării din partea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș este abilitat să transmită următoarele:

Tentativă la omor

În seara zilei de 06 octombrie a.c., în jurul orei 21:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că pe raza comunei Ungheni, un bărbat a suferit leziuni prin tăiere, în urma unei stări conflictuale ce a avut loc la un local.La locul indicat s-a deplasat cu operativitate o patrulă din cadrul Secției de Poliție Rurală Buzoești, care a depistat persoana bănuită de săvârșirea agresiunii. Bărbatul care a suferit leziuni a fost transportat la spital, iar în urma evaluării stării medicale a celui în cauză, cadrele medicale au concluzionat că, prin leziunile suferite de victimă, i-a fost pusă viața în pericol.Ca urmare a acestui fapt, cercetările au fost preluate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Argeș, în cauză fiind desfășurate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor.Din cercetări s-a stabilit că, în urma unui conflict spontan din seara zilei de 06 octombrie a.c., pe fondul consumului de alcool, un bărbat de 43 de ani, din Ungheni, ar fi înțepat cu un briceag pe un alt bărbat aflat în local.După administrarea probatoriului, în noaptea de 06 spre 07 octombrie a.c., procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș a dispus reținerea, pentru 24 de ore bărbatului de 30 de ani, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 07 octombrie a.c., cel în cauză să fie prezentat în fața instanței, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

a împuşcat un cerb

Un bărbat din Corb a fost prins, după ce a împuşcat un cerb pe raza comunei Nucșoara

În noaptea de 2 spre 3 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar