Acasă / SOCIAL / Recital cameral umanitar, la Filarmonica Pitești Un trio redutabil, o vioară Stradivarius și-un violoncel James & Henry Banks

Recital cameral umanitar, la Filarmonica Pitești Un trio redutabil, o vioară Stradivarius și-un violoncel James & Henry Banks

Filarmonica Pitești organizează vineri, 10 martie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, recitalul simfonic extraordinar susținut de pianistul Horia Mihail, violonistul Robert Lakatoš și violoncelistul Dragan Djordjević.

În program: L. v. Beethoven – Şapte Variațiuni pe tema „Bei Mannern, welche Liebe fuhlen” din opera „Flautul fermecat” de W. A. Mozart, P. D. Sarasate – Melodii lăutăreşti, C. Debussy – Sonata in sol minor pentru vioară şi pian, H. Wieniawski – Poloneză de concert in Re major, op. 4 și F. Mendelssohn – Trio nr. 1 în re minor, op. 49.
Horia Mihail este unul dintre cei mai buni pianişti români contemporani, cu premii naţionale şi internaţionale, concerte şi recitaluri susţinute pe scenele ţării şi ale lumii. A avut, de asemenea, înregistrări în studiourile de radio şi televiziune din: România, Belgia, Anglia, Danemarca, Ungaria, Statele Unite. Pianistul Horia Mihail a încântat publicul cu proiecte ca: „Pianul călător”, „Duelul viorilor” şi „Cele trei dive”. În ultimii ani, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, în China, Italia, Bulgaria, Danemarca şi Germania.
Absolvent al Academiei de Arte din Novi Sad și al Universității Arte din Zürich, Robert Lakatoš este câștigătorul concursurilor de vioară din Spania, SUA, Italia și România, succese care au contribuit la cariera internațională ulterioară. A cântat cu orchestrele simfonice din Navarra, Malaga, Madrid, Göttingen, Cracovia, Monterey, Zürich, Istanbul, Ljubljana, Novi Sad, Belgrad, colaborând cu dirijori perestigioși contemporani. Profesor de vioară la Academia de Arte din Novi Sad și la Facultatea de Muzică din Belgrad, este directorul artistic al Orchestrei de Coarde de Cameră „Robert Lakatoš”, compusă din elevii săi. Solistul cântă la vioara lui Antonio Stradivari din 1709, din colecția privată a celebrului Vladimir Radosavljević.
Dragan Djordjević a absolvit studiile de licență la Belgrad și pe cele de master la Londra, la Guildhall School of Music and Drama. De asemenea, a urmat cursurile de muzică de cameră ale Cvartetelor Welinger, Takacs, Melos și Alban Berg. Laureat a numeroase competiții internaționale, ca solist, a cântat în Olanda, Suedia, Rusia, Belgia, Coreea, Austria, Germania, Marea Britanie, Elveția și Franța. În timpul studiilor în Anglia, a cântat în London Symphony Orchestra și a fost violoncelist principal invitat în Royal Northern Sinfonia. Ulterior, a interpretat alături de Bergishe Symphoniker, Orchestra Filarmonicii din Belgrad, Kammer Philarmonie Amade, Orchestra Simfonică Radio Belgrad, „Camerata Serbica”, Orchestra de Cameră Bamberg, Orchestra Simfonică VSO, St. George Strings, Orchestra Simfonică a Macedoniei, Orchestra Simfonică a RTV Slovenia. În prezent, este profesor de violoncel la Facultatea de Muzică din Belgrad și director artistic al Școlii pentru Copii Dotați Muzical din Ćuprija. Cântă pe un violoncel James & Henry Banks, fabricat în 1797.
Biletele pot fi procurate de la casa de bilete a instituției și de pe www.bilete.ro, prețul unuia fiind de 50 de lei sau 40 de lei în funcție de categoria locului. Pentru elevi și studenți un bilet costă 12,50 lei, respectiv 10 lei, iar pentru pensionari, 25 de lei, respectiv 20 lei. Abonamentele sunt valabile!
Concertul are scop umanitar, pentru salvarea vieții Erikăi Andreea Duminică, de 8 ani, diagnosticată cu un tip agresiv și neoperabil de tumoare canceroasă, localizată la tulpina creierului. Erika este fiica lect. univ. dr. Ramona Duminică, de la Facultatea de Științe Economice și Drept de la Universitatea Pitești.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

IJJ Arges

S-a dat startul înscrierilor pentru admiterea la școlile postliceale militare ale Jandarmeriei Române!

Tinerii interesați de o carieră de subofițer în Jandarmeria Română se pot înscrie pentru participarea ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar