Acasă / SOCIAL / Recital de harpă, flaut și pian, la Filarmonica Pitești

Recital de harpă, flaut și pian, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează luni, 15 aprilie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, recitalul cameral de harpă, flaut și pian susținut de Andrei Olaru, Shuyu Yang (Taiwan) și Theodor Dumitru. În program: M. Tournier – „Sonatine op. 30 pentru harpă solo”, C. P. Basacopol  – „Sonată pentru harpă și flaut”, C. W. Gluck – „Dansul spiritelor binecuvântate”, C. Debussy – „Des pas sur la neige, din Preludii I” și „L’apres midi d’un faune”, W. A. Mozart – „Concert pentru harpă și flaut” (partea a doua și a treia) și S. Rachmaninov – „Barcarolle, din Suita no.1”. Transcripțiile muzicale sunt semnate de Andrei Olaru și Shuyu Yang.

Andrei Olaru

Andrei Olaru a început să studieze pianul la șase ani, însă, la liceu, harpa a devenit instrumentul său preferat, datorită și profesoarei sale, Miruna Vidican (fostă angajată a Filarmonicii Pitești). În prezent urmează studiile de masterat la Conservatorul Național Superior de Muzică și Dans din Lyon. A susținut recitaluri la Lyon, Porto, Saluzzo, Cosenza, București, Pitești, Mogoșoaia, Sighișoara, Bușteni și a participat la concursuri internaționale și naționale, unde a obținut premii numeroase. Membru al Fundației Culturale „Remember Enescu” și al Asociației Harpiștilor din România, a participat la cursuri de măiestrie susținute de harpiști de renume.

Shuyu Yang

Născută în Taipei (Taiwan),  Shuyu Yang a început studiul flautului la 12 ani la Catholic Middle School. A urmat la Affiliated Senior High School of NTNU și la CRR de Paris. A fost flautist principal la Taipei Century Youth Symphony Orchestra, la momentul actual fiind studentă la master la Conservatoire National Supérior de Musique de Lyon. A participat cu succes la numeroase competiții câștigând premii importante. A cântat în Orchester des Cybèles, National Opéra de Lyon, Taipei Music Festival Orchestra și Taiwan Connection Chamber Orchestra sub bagheta unor renumiți dirijori.

Theodor Dumitru

Theodor Dumitru a studiat pianul de la șase ani, inițial la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța, apoi la Colegiul Național de Muzică „George Enescu” din București. Masterand la Universitatea Națională de Muzică din București, a beneficiat și de o bursă Erasmus la HMT „Felix Mendelssohn” din Leipzig. A evoluat pe scene prestigioase din București, Budapesta, Leipzig, Berlin. A fost solist în concertele simfonice de la Filarmonica Pitești și  C.N.M. „George Enescu” și a participat la cursurile de măiestrie susținute de artiști consacrați. 

Biletele pot fi achiziționate de la casieria instituției și de pe www.bilete.ro, prețul unuia fiind 40 de lei sau 30 de lei, în funcție de categoria locului. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducerile aferente.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Drumul-Expres-Pitești-Mioveni

S-a depus cererea de finanțare pentru proiectul „Drum Expres A1 – Pitești – Mioveni

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a informat Consiliul Județean Argeș, în calitate ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar