Acasă / EVENIMENT /  Recomandări privind circulația pe drumurile publice a motocicliștilor

 Recomandări privind circulația pe drumurile publice a motocicliștilor

 Recomandări privind circulația pe drumurile publice a motocicliștilor-fotopress24-24
Deși prezența motocicliștilor pe drumurile publice este una cu specific sezonier, de cele mai multe ori, consecințele accidentelor în care aceștia sunt implicați sunt grave.           
-Utilizați echipamentul de 
protecție omologat (cască, costum, cizme și mănuși) pentru că numai acesta vă poate asigura o protecție eficientă în caz de accident.
-Fiți vizibili – folosirea permanentă a luminii de întâlnire și semnalizarea oricărei schimbări a direcției de mers este obligatorie, iar pe timp de noapte sau ]n condiții de vizibilitate redusă, folosiți echipament reflectorizant.
-Respectați regulile privind efectuarea depășirii, manifestați prudență și efectuați această manevră numai prin partea stângă, fără a-i incomodă pe ceilalți parteneri de trafic.
-Nu creați suprize în trafic, manevrele bruște sau accelerarea puternică a motorului produc disconfort, iar aplicarea principiului ”mă strecor” pentru  că am timp sau am loc, generează risc major de accident.
-Adaptați permanent viteză la condițiile meteo, de drum și de trafic.
-Anticipați pericolele – rulând la distanță de minim 1,5 m față de vehiculele aflate în staționare, pentru a evita deschiderea bruscă a unei portiere.
-Nu confundați stradă cu pistă de concurs – viteză crește exponențial riscul de accident, precum și gravitatea consecințelor.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Sancțiuni

Sancțiuni de polițiștii argeșeni

Polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar