Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş şi Grupării de Jandarmi Mobile Craiova vor asigura măsurile de ordine publică la meciul de fotbal masculin, dintre echipele C.S. Universitatea Craiova şi F.C. Astra Giurgiu, care va avea loc sâmbătă, 15 aprilie, pe Stadionul Nicolae Dobrin, din Piteşti, începând cu ora 20.00.Jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică în zona apropiată şi imediată a Stadionului Nicolae Dobrin, pe traseele de afluire şi defluire ale spectatorilor şi protecţia delegaţiilor echipelor şi oficialilor, cu misiunea de a preveni săvârşirea de fapte antisociale.Spectatorii trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele de deplasare către locul de desfăşurare al meciului, în apropierea şi în incinta Stadionului Nicolae Dobrin, iar la solicitarea forţelor de ordine au obligaţia să prezinte documentele de acces şi actele de identitate, fiindu-le interzis să pătrundă în interiorul locului de desfăşurare al evenimentului în stare vădită de beţie, să introducă băuturi alcoolice, bannere şi afişe cu un conţinut ilegal, materiale pirotehnice sau alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la competiţia sportivă.Accesul spectatorilor în incinta Stadionului Nicolae Dobrin, va fi permis începând cu ora 18.00, numai pe baza documentelor de acces, emise de către organizator.Recomandăm suporterilor să îşi achiziţioneze din timp documentele de acces şi să nu se prezinte la manifestările sportive doar cu câteva minute înainte de începerea meciului, pentru a putea evita eventuale aglomerări la porţile de acces. De asemenea, aceştia nu trebuie să se implice în incidente care ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică şi să se delimiteze de orice formă de violenţă, întrucât nu vor fi tolerate acţiuni care pot perturba buna desfăşurare a acestui eveniment.
Gabriela Neacșu