Acasă / EVENIMENT / Referendum pentru demiterea primarului din Călineşti

Referendum pentru demiterea primarului din Călineşti

Călinești, Mihai Georgescu
În urma deciziei organelor de cercetare penală de a-l reține pe primarul PSD din comuna Călinești, Mihai Georgescu, suspectat de comiterea infracțiunii de folosire abuzivă a funcției în scop sexual, PNL Argeș a hotărât să demareze procedura privind organizarea unui referendum local pentru demiterea acestuia. „Este incalificabilă și sfidătoare atitudinea acestui individ care, prin comportamentul lui de satrap local, i-a batjocorit și jignit pe toți cetățenii din Călinești și pe toți reprezentanții administrației publice argeșene, indiferent de cu culoarea lor politică. Gestul său, față de o femeie căreia i-a condiționat angajarea contra unor favoruri sexuale, trebuie pedepsit, conform legii. Tocmai de aceea, suntem datori să reacționăm față de acest individ și față de comportamentul său inuman”, au transmis liberalii argeşeni.
Vă reamintim că, săptămâna trecută, pe reţelele de socializare a fost postată pe reţelele de socializare o înregistrare în care edilul i-ar fi cerut favoruri sexuale unei tinere de 20 de ani, care i-ar fi nepoată, ca s-o transfere la cabinetul său din primărie cu un salariu lunar de 3.500 de lei. Fata a înregistrat convorbirea, și-a anunțat familia și a făcut totul public pe rețelele de socializare.
După ce înregistrarea a apărut în spaţiul public, joi 23 iunie, organizaţia PSD Argeş a decis suspendarea primarului Mihai Georgescu din toate funcţiile politice. „Nu dorim să ne implicăm şi să discutăm despre viaţa privată a nimănui, însă întotdeauna ne vom delimita ferm de orice atitudine imorală, mai ales dacă aceasta se petrece în cadrul administraţiei publice”, au transmis reprezentanţii PSD Argeş.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

locurile alocate M.A.I.

Au început înscrierile în unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române!

Sesiune de recrutări deschisă pentru școlile de poliție, poliție de frontieră, dar și pentru instituții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar