Acasă / EVENIMENT / Regim de detenţie semideschis pentru Constantin Scarlat

Regim de detenţie semideschis pentru Constantin Scarlat

Condamnat la patru ani de închisoare în regim de detenţie pentru fapte de corupţie în dosarul „Publitrans”, omul de afaceri Constantin Scarlat, managerul CNCD Piteşti, a ajuns la Penitenciarul Mioveni alături de fostul primar Tudor Pendiuc şi de Gheorghe Vasâi, patronul firmei Girexim Universal SA.
Încarcerat la începutul lunii mai, Scarlat a stat două săptămâni în carantină la Spitalul Penitenciar Mioveni. Conform unei decizii luate de comisia închisorii, urma să-și ispășească pedeapsa în regim închis de detenție în sensul că trebuia să respecte un program strict și era supravegheat permanent de personalul desemnat. Omul de afaceri a contestat măsura, iar dosarul ajuns la instanţa competentă. Având în vedere vârsta, faptul că a lucrat pe un post de răspundere la Dacia şi apoi în mediul privat, dar şi că are probleme serioase de sănătate, acţiunea a fost admisă şi regimul de executare a pedepsei a fost schimbat.

Penitenciarul-Mioveni
„În baza art. 39 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate, admite contestaţia formulată de petentul condamnat (…) împotriva Încheierii nr. 301/09.06.2023 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Mioveni. Stabileşte ca regim de executare regimul semideschis (…) Definitivă (…)” se precizează în decizia magistraților.
Potrivit dispoziţiilor legale, regimul semideschis oferă deţinuţilor posibilitatea de a se deplasa neînsoţiţi în zone din interiorul penitenciarului pe traseele stabilite de către administraţia unităţii şi de a-şi organiza timpul liber avut la dispoziţie, sub supraveghere, cu respectarea programului stabilit de administraţie. Regimul semideschis este unul mai blând, cu o mai mare libertate de mişcare în cadrul penitenciarului decât regimul de maximă siguranţă şi decât cel închis, dar mai aspru decât regimul deschis. Se aplică de obicei unor condamnaţi care au săvârşit infracţiuni cu periculozitate scăzută, fiind un mediu propice pentru ajutarea lor spre corijare. îndreptare, sprijinire, în vederea reinserţiei lor sociale.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

flagrant delict (1)

Vigilența polițiștilor a dus la prinderea în flagrant delict

În cursul zilei de 26 aprilie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Pitești au fost sesizați, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar