Acasă / EVENIMENT / Registrul Auto, în sprijinul fermierilor

Registrul Auto, în sprijinul fermierilor

Registrul Auto
Din această primăvară, Registrul Auto Român va fi alături de fermierii și apicultorii care solicită eliberarea cărții de identitate a vehiculului (CIV) și efectuarea inspecției tehnice periodice (ITP) la domiciliu sau locul de garare al acestora. Echipele RAR se vor deplasa continuu pe tot teritoriul țării cu autolaboratoarele specializate pentru ca deținătorii acestor vehicule să nu mai fie nevoiți să le transporte la stațiile ITP sau la reprezentanțele județene ale RAR. Procedura se efectuează și pentru remorcile speciale apicole.
Potrivit conducerii RAR, totul se derulează în contextul în care Legea nr. 260/2020 a produs modificări în procedura de înregistrare a tractoarelor și mașinilor autopropulsate pentru lucrări în cadrul primăriilor, procedură care va fi posibilă doar pentru vehiculele care dețin CIV sau atestat tehnic și ITP, obligativitate care se aplică doar în cazul în care respectivele vehicule circulă și pe drumurile publice, dar este puțin probabil ca un astfel de utilaj să se poată deplasa numai în afara acestor sectoare de drum.
La scurt timp după modificările aduse cadrului legal, RAR a demarat o campanie de sprijinire a deținătorilor de tractoare agricole și mașini autopropulsate pentru lucrări prin intermediul laboratoarelor mobile pentru certificarea autenticității, disponibile în toate reprezentanțele din țară. La solicitarea proprietarilor de asemenea vehicule, specialiștii Registrului se deplasează în teren și efectuează procedurile necesare pentru eliberarea CIV sau a atestatului tehnic în funcție de tipul vehiculului (tractor agricol sau mașină autopropulsată pentru lucrări). În plus, în cadrul aceleiași deplasări în teren, inginerii RAR fac și inspecția tehnică periodică a tractoarelor.
„Tot acest demers vine în sprijinul proprietarilor de utilaje, care nu mai sunt nevoiți să transporte vehiculele la stațiile ITP sau la reprezentanțele RAR. Pentru ca aceste proceduri să fie cât mai eficiente, sfatul nostru este ca proprietarii să solicite sprijinul autorităților locale pentru a fi ajutați să se organizeze și să solicite deplasarea autolaboratoarelor mobile. Luând în calcul dificultățile pe care le au apicultorii în a se deplasa la stațiile ITP sau la reprezentanțele RAR, de curând am extins procedura și pentru pavilioanele apicole. Astfel, ne deplasăm noi, inginerii RAR, acolo unde sunt amplasate remorcile sau semiremorcile speciale apicole care au nevoie de CIV sau ITP, iar procedura este una cât se poate de simplă. Pentru efectuarea ITP în teren, apicultorii pot contacta șefii reprezentanțelor teritoriale ale RAR ca să stabilească detaliile concrete ale deplasării autolaboratoarelor noastre”, a transmis conducerea RAR.
„ITP la fața locului” face parte din campania de sprijinire a deținătorilor de (semi)remorci speciale apicole prin înlesnirea condițiilor de efectuareITP acolo unde este solicitată prezența specialiştilor RAR. În ceea ce privește autovehiculele speciale apicole, la acest moment se află în lucru procedura de extindere a acestei facilități și asupra pavilioanelor apicole montate pe autovehicule, activitate ce se va regăsi în proxima modificare a legislației naționale de ITP. „Până când se va concretiza demersul, această activitate se poate face doar la reprezentanțele RAR sau la stațiile ITP autorizate”, au transmis oficialii Registrului Auto Român.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

a furat un parfum

Reținut după ce a furat un parfum dintr-un magazin din Pitești

În ziua de 30 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au continuat ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar