FC Argeș a trebuit să se mulțumească doar cu un punct din confruntarea de luni seară, de pe propriul teren, cu Farul Constanța, una dintre formațiile de tradiție ale fotbalului românesc. Foto: Gabriela Neacșu Disputa de pe stadionul Nicolae Dobrin s-a terminat la egalitatea, 2-2, rezultat în urma căruia alb-violeții au ratat șansa de a se apropia de plutonul fruntaș. Confruntarea dintre vulturi și marinari a avut două reprize diametral opuse, prima dominată în multe momente de piteșteni, iar cea de-a doua, la discreția dobrogenilor. FC Argeș a început bine partida și putea deschide scorul în chiar primul minut din lovitură de pedeapsă, însă Vlad Muțiu a ghicit colțul pe care a bătut Cătălin Barbu și a reușit să respingă. Imediat constănțenii au avut șansa desprinderii pe tabelă, însă Hordouan a trimis în bară în urma unei gafe a defensivei noastre. Piteștenii au reușit să deschidă scorul după doar 11 minute de joc prin Blejdea care a trimis cu capul în plasă centrarea de manual a lui Mușat. Alb-violeții au avut șansa de a se desprinde la două goluri diferență, însă Nini Popescu, din poziție ideală, a trimis telefonat în brațele portarului oaspeților. ”Rechinii albaștri” și-au mai arătat colții încă o dată cu un sfert de oră înainte de finalul primului mitan. Alexandru Stoica a trimis cu capul în transversală, balonul i-a revenit lui Toma care a reluat cu capul în plasă, însă tușierul Dragoș Iliescu a anulat reușita marinarilor pentru ofside.
După pauză cei de la Farul care au revenit de la cabine mult mai motivați. Constanțenii au pus o presiune constantă pe echipa noastră iar efectele au început să se vadă imediat. Defensiva piteșteană a început să scârțîie iar portarul Ducan să devină din ce în ce mai nesigur. Farul a restabilit egalitatea la jumătatea reprizei secunde prin Alexandru Stoica care după ce i-a driblat pe Ducan și Dănescu, a trimis în plasă. Constănțenii au preluat conducerea pe tabelă cu un sfert de oră înainte de final prin golul lui Toma care a reluat în plasă centrarea lui Panait care reușise să facă șah-mat defensiva echipei noastre. FC Argeș a restabilit egalitatea prin nou-intratul Marius Alexe care nemarcat, a trimis cu capul în plasă din centrarea lui Blejdea. S-a terminat 2-2, rezultat care nu ajută prea mult niciuna dintre echipe să se apropie de plutonul fruntaș al ligii secunde. Cu acest egal, FC Argeș a rămas pe locul 10, cu cele 17 puncte, acumulate în cele 12 meciuri jucate, iar Farul Constanța și-a consolidat locul 9, cu cele 19 puncte, strânse în 13 partide disputate. Următorul meci al alb-violeților este programat luni, 28 octombrie 2019, de la ora 18, pe propriul teren cu SCM Gloria Buzău.
M.D / FOTO GABRIELA NEACȘU / VIDEO MIHAI N.