Acasă / EVENIMENT / Restricţii de tonaj pe drumul spre Vâlcea

Restricţii de tonaj pe drumul spre Vâlcea

Începând de azi pe DN 7 Cotmeana, între kilometrul 143+600 m și 144+600 m vor fi instituite restricții de trafic pentru circulăția autovehiculelor de mare tonaj.
Poliția Rutieră și CNAIR impun, în perioada 25 octombrie – 17 noiembrie, restricții de tonaj pentru circulăția autovehiculelor cu masă totală maximă admisă mai mare de 7,5 tone având în vedere efectuarea lucrărilor de consolidare rambleu și refacere a părții carosabile.
Pentru prevenirea oricăror evenimente negative, polițiștii Serviciului Rutier Argeș au desfășurat și vor desfășura acțiuni de informare a conducătorilor vehiculelor vizate de această restricție.
Totodată, polițiștii recomandă următoarele rute ocolitoare, pentru autovehiculele cu masă totală mai mare de 7,5 tone:
- sensul București – Râmnicu Vâlcea: Autostrada A 1 – km 106 nod rutier intersecție cu DN 65B km 7+500 – DN 65B km 0+000 intersecție cu DN 65 km 115+020;
- sensul Pitești – Râmnicu Vâlcea: DN 65 Pitești – Slatina – Găneasa km 42+450 intersecție cu DN 64 Drăgășani – Râmnicu Vâlcea;
- sensul Râmnicu Vâlcea – Pitești: DN 7 km 170+760 intersecție cu DN 67 – DN 67 km 194+ 500 intersecție cu DN 64 – Drăgășani – intersecție DN 65 km 34 Găneasa – Slatina – Pitești.
Recomandări privind circulăția:
- în condiții de trafic aglomerat sau la drum întins, păstrați o distanță de siguranță mai mare față de autovehiculul care circulă înaintea dv; respectați limitele legale de viteză, atât în localități cât și în afară acestora; nu vă angajați în depășiri riscante; asigurați-vă temeinic înainte de orice schimbare a direcției de mers; nu uitați de politețea rutieră și respectați indicațiile polițiștilor rutieri aflați în trafic.

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

incendiu casa comuna baiculesti (3)

Incendiu generalizat la o magazie și un garaj din localitatea Băiculești

Aproape de miezul nopții, pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș au fost solicitați să ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar