Acasă / EVENIMENT / Reținut după ce a lovit un cadru didactic

Reținut după ce a lovit un cadru didactic

Femeie-bătută
În ziua de 4 mai a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, și au reținut un bărbat de 45 de ani.

Din cercetări a rezultat că în noaptea de 26 aprilie a.c., în jurul orei 02:00, în timp ce se afla într-un local din municipiul Pitești, bărbatul în cauză s-ar fi întâlnit în mod întâmplător cu o femeie, cadru didactic la unitatea de învățământ unde fiul acestuia este elev, iar pe fondul unor contradicții anterioare în referire la situația copilului, cel în cauză ar fi lovit-o pe femeie.

În ziua de 4 mai, după administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 5 mai, cel în cauză să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările continuă, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor săvârșirii faptei și luarea măsurilor legale care se impun.

Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale, persoana cercetată beneficiind de prezumția de nevinovăție până la o eventuală soluționare definitivă a cauzei.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Şofer-băut1

Bărbat de 56 ani ,din Curtea de Argeș,prins beat la volan

În ziua de 03 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș au ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar