Doi bărbaţi au ajuns în spatele gratiilor fiind bănuiţi de comiterea infracţiunii de violenţă în familie şi vor fi duşi în faţa procurorilor.
A încălcat ordinul de protecţie
În ziua de 5 mai, polițiștii din cadrul Secţiei 3 Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal privind comiterea infracţiunilor de violenţă în familie și încălcarea măsurilor dispuse de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție şi au reţinut un bărbat. Acesta este Claudiu I., are 41 de ani, şi este din municipiu.
Din verificări s-a stabilit că, în seara de 4 mai, bărbatul ar fi ameninţat şi agresat pe soţia sa, încălcând astfel măsurile impuse prin ordinul de protecție emis în cursul lunii martie. După administrarea probatoriului, împricinatul a fost reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Despre ordinul de protecție provizoriu
„În domeniul violenței domestice, cea mai recentă şi importantă modificare a fost adoptată în noiembrie 2020 prin eliminarea din cuprinsul art. 199 din Codul Penal ce privește infracțiunea de violenţa în familie a posibilității ca împăcarea părților să înlăture răspunderea penală a făptuitorului. Totodată, reamintim că legislația a suferit o modificare radicală prin modul în care se pune în practică ordinul de protecție provizoriu, adică prin îndepărtarea agresorului din locuința comună, indiferent de calitatea acestuia de proprietar al locuinței. Polițiștii Compartimentului de Analiza și Prevenirea Criminalității Argeș realizează, periodic, în cadrul activităților curente desfășurate cu persoanele ce prezintă risc de victimizare din perspectiva violenței domestice, instruiri cu scopul de a aduce la cunoștință felul în care poate fi tratată o asemenea problemă, pentru a sprijini polițiștii în combaterea acesteia.
Şi-a agresat mama
Tot pe 5 mai, polițiștii din cadrul Secţiei Rurale Bascov au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie sub aspectul ameninţării şi al lovirii sau altor violenţe, şi l-au încarcerat pe Ion B., de 47 de ani, din Mărăcineni.
În după-amiaza zilei de 5 mai, oamenii legii au fost sesizați de către o femeie de 69 de ani, din Mărăcineni, despre faptul că, pe fondul consumului de alcool, fiul său ar fi ameninţat-o şi agresat-o în timp ce se aflau în curtea locuinței. De asemenea, bărbatul a continuat să își amenințe mama și în prezența polițiștilor care au intervenit la eveniment, motiv pentru care a fost imobilizat și condus la sediul poliției pentru audieri.
După administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând ca şi el să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Tag-uri- . 24 A arges bascov familie femeie foto fotopress fotopress-24 fotopress-24.ro fotopress24 r
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...