Acasă / SPORT / Robert Glinţă cel mai bun sportiv al clubului CSM Piteşti

Robert Glinţă cel mai bun sportiv al clubului CSM Piteşti

Ieri seara a avut loc ceremonia de premiere a celor mai buni sportivi din cadrul clubului CSM Piteşti iar cei mai buni sportivi ai clubului, dar şi antrenorii acestora, au fost recompensaţi pentru un an ce a adus multe motive de satisfacţie pentru reprezentanţii clubului.Augustin Preoteasa, cel care este antrenor-sportiv, a fost premiat pentur performanţele din acest an. Acesta a fost medaliat la Campionatele Naţionale de creaţie tehnică din acest an. Dora Kovacs de la sambo a fost desemnată sportiva secţiei în acest an. Intr-un top trei al sportivilor pe acest an, ultima treaptă a podiumului a fost ocupată de către Bogdan Necula,locul secund de către Dalis Stochian. iar cel mai bun sportiv al secţiei a fost desemnat Georgică Panait. Acesta este component al lotului naţional de cadeţi şi a obţinut medalia de aur în acest an la Campionatele Naţionale de cadeţi la categoria 56 de kilograme.După sportivii secţiei de box a au urmat sportivii secţiei de lupte greco-romane să fie premiaţi. Astfel, Ionuţ Sandu a ocupat locul trei în acest top al celor mai buni componenţi ai secţiei,pe locul secund s-a clasat Emanuel Croitoru si Cătălin Miron, desemnat cel mai bun sportiv al secţiei, acesta fiind medaliat la Campionatele Naţionale de seniori la categoria 74 de kilograme. Secţia de kaiac-canoe este una dintre cele mai importante secţii ale clubului.ÎÎn topul celor mai buni sporitvi, pe locul trei se regăseste Ionuţ Peleu,pe locul secund Alexandru Cioboată iar pe primul loc al clublui l-am s-a clasat Răzvan Rotaru.Ciprian Doroczi a fost desemnat cel mai bun sportiv al secţiei de atletism, acesta fiind component al lotului naţional de juniori şi este vicecampion balcanic în prba de 100 de metri,Adrian Dragomir a ocupat locul trei în acest top al sportivilor secţiei de atletismiar pe locul secund a fost Denisa Dragomir componentă a lotului naţional de senioare şi a reprezantat România la Mondialele de alergare montană pentru senioare, competiţie ce a avut loc în Ţara Galilor. Bogdan Scarlat,a fost desemnat cel mai bun sportiv al secţiei de înot prin rezultatele foarte bune.Eduard Barbu a fost desemnat pe locul trei în topul celor mai buni sportivi, acesta reuşind să adune 19 medalii în 2015,tot pe locul trei a fost şi Bianca Răduţă, aceasta fiind componentă a lotului naţional de senioare.Pe locul secund a fost o altă fată şi anume, Sabrina Scărlătescu.Viorel Ciobanu se poate lăuda cu faptul că a crescut doi sportivi foarte valoroşi ai secţiei şi anume Bogdan Scarlat şi Robert Glinţă.Secţia de judo a avut parte de un an foarte bun.Pe primele trei locuri s-au clasat Adrian Stoica,Eduard Şerban şi Florin Selea acesta fiind campion naţional la categoria under 18, dar şi la categoria under 21. Lucian Chirof de căpitanul al echipei de baschet BCM U Pitesti, dar şi antrenorul Narcis Şufariu au fost premiati ieri seara. Alina Cheru şi Alina Zaharia au fost desemnate cele mai bune sportive ale clubului,acesta şi-au apărat titlul de campioane europene la competiţia continentală ce a avut loc în Belgia şi au obţinut şi medalia de bronz la Mondialele desfăţurate în Olanda. Cel mai bun sportiv al clubului a fost desemnat Robert Glinţă cel care obţinut titlul de campion mondial la nivelul juniorilor la o competiţie ce a avut loc la Singapore. In prezent acesta este component al clubului din Cluj şi va merge la Olimpiada de la Rio.

Foto Gabriela Neacsu

Despre Administrator

Citeşte şi ...

“Născut pentru Sport Argeș”

Evenimentul de lansare al primului număr al Revistei “Născut pentru Sport Argeș”

Marți, 12 noiembrie 2024, de la ora 17.00, la Teatrul “Al. Davila”, va avea loc evenimentul de lansare al primului ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar