Acasă / EVENIMENT / Rupt de beat, a intrat cu maşina în gard

Rupt de beat, a intrat cu maşina în gard

La jumătatea săptămânii trecute, un accident rutier soldat cu un rpnit şi cu pagube materiale a avut loc pe Calea Drăgășani din Pitești.
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești, s-a stabilit că, în timp conducea un Volkswagen Golf spre Moșoaia, Manuel S., de 37 de ani, din municipiu, a pierdut controlul volanului, iar maşina a intrat în gardul unui magazin. În urma evenimentului, șoferul, care se afla singur în autoturism, a suferit leziuni şi a ajuns la spital.

Accident rutier pe Calea Drăgășani
Cel în cauză a fost verificat cu etilotestul rezultând că era rupt de beat şi avea o concentraţie de 1,79 mg/l de alcool pur în aerul expirat. Şoferul s-a ales cu dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă, totodată fiindu-i suspendat dreptul de a conduce.
În acest context, agenţii rutieri reamintesc că s-au adus modificări importante referitoare la aplicarea pedepselor în anumite situații privind accidentele de circulație. Astfel, în cursul lunii iulie, a fost publicat textul legislativ prin care se stabilește că, în cazul unui accident de circulație din care rezultă decesul unei persoane provocat de şoferi băuţi, aflaţi sub influenţa unor substanțe cu efect psihoactiv sau care au condus fără drept, pedeapsa stabilită de instanţă nu mai poate fi aplicată cu suspendare, ci cu executare în regim privativ de libertate.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

incendiu casa comuna baiculesti (3)

Incendiu generalizat la o magazie și un garaj din localitatea Băiculești

Aproape de miezul nopții, pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș au fost solicitați să ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar