Acasă / EVENIMENT / S-a învăţat la furat băuturi alcoolice

S-a învăţat la furat băuturi alcoolice

furt-calificat
Un piteștean a căpătat un obicei prost: umblă prin hypermarketuri, şterpeleşte sticle cu băutură şi ajunge în spatele gratiilor.
Este vorba despre Marin B., de 45 de ani, care în ziua de 5 septembrie a sustras băuturi alcoolice dintr-un complex comercial. După administrarea probatoriului, bărbatul, de la care prejudiciul a fost recuperat şi restituit unităţii păgubite, a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Luna trecută, acelaşi individ le-a mai dat de lucru poliţiştilor, după ce a încercat să sustragă 14 sticle cu whiskey de la Lidl. Mişcarea nu i-a reuşit, fiindcă a fost depistate de agenţii de pază, care l-au ţinut pe loc până la sosirea oamenilor legii. Dus în faţa procurorilor, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile. De bucurie că e liber, se pare că împricinatul a uitat că pentru fapta comisă a fost trimis în judecată şi avrut să sărbătorească. Dar cum nu avea bani, a încercat să facă rost de băutură gratis. N-a reuşit şi aşteaptă decizia instanţei.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

lovită pe trecerea de pietoni

Femeie lovită pe trecerea de pietoni în Frații Golești

Vineri după-amiază, o femeie a fost lovită de o mașînă în timp ce traversa stradă, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar