Acasă / EVENIMENT / S-a iubit cu o puştoaică, dar a scăpat de arest

S-a iubit cu o puştoaică, dar a scăpat de arest

control-judiciar-pentru-60-de-zile

Judiciariştii Biroului de Investigaţii Criminale Piteşti au continuat, sub supravegherea procurorilor, cercetările într-un dosar penal deschis pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor.

Din verificări a reieşit că, în perioada septembrie – decembrie 2021, Marian B., de 21 de ani, din Mărăcineni, a întreţinut, în mod repetat, raporturi sexuale consimţite cu o puştoaică de 15 ani, din aceeaşi localitate. Anterior, acesta fusese atenţionat de oamenii legii la plângerea prelabilă a familiei adolescentei că ceea ce face constituie infracţiune, dar individul nu a ţinut cont şi a făcut ce a vrut el. Adică a continuat relaţia amoroasă cu minora. Bărbatul a fost condus la sediul Poliţiei Piteşti în baza unui mandat de aducere şi audiat, iar după administrarea probatoriului a fost reţinut 24 de ore şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene. Ulterior, el a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de luare a unei măsuri preventive, procurorul de caz l-a plasat sub control judiciar 60 de zile şi la expirarea ordonanţei a fost pus în libertate.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

a furat un parfum

Reținut după ce a furat un parfum dintr-un magazin din Pitești

În ziua de 30 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au continuat ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar