Lotul divizionarei a doua CS Mioveni s-a reunit ieri la ora 11 la Grupul Şcolar Colibaşi în vederea începerii pregătirilor pentru partea a doua a sezonului competiţional 2014-2015. După o vacanţă de o lună, galben-vezii au efectuat prima şedinţă de pregătire pe anul 2015 sub comanda aceluiaşi staff tehnic: antrenor principal Claudiu Niculescu şi secunzii Cornel Dobre şi Mihai Olteanu, în timp ce antrneor cu portarii este Nicolae Bratu. Medicul echipei este în continuare Viorel Nicola, iar maseuri: Alexandru Filip şi Romeo Tutunaru. Deşi se vehiculaseră mai multe nume de jucători care vor sosi în această iarnă la echipă, printre care Rareş Cucui de la CSM Râmnicu Vâlcea, acesta nu a apărut încă. La capotolul noutăţi, îi menţionăm pe Bogdan Stancu şi Adrian Iamandi, fotbalişti care aparţin de CS Mioveni, dar în tur au fost împrumutaţi la divizionara a treia SCM Piteşti. În schimb, au părăsit echipa, la dorinţa principalului Niculescu, numai trei jucători: Ionuţ Bălan, Răzvan Greu şi George Cotigă. Conducerea clubului a şi tehnicianul Claudiu Niculescu au stabilit deja programul echipei. Astfel, până pe 30 ianuarie, argeşenii se vor pregăti pe plan local, urmând ca în intervalul 30 ianuarie – 13 februarie să efectueze un cantonament centralizat la Cheile Grădiştei. Acolo, galben-verzii vor disputa şi câteva partide de verificare, în staţiune fiind un teren sintetic, dar şi unul de iarbă destinat antrenamentelor.
„O clasare pe podium”
Fotbaliştii argeşeni aşteaptă optimişti începutul părţii a doua a campionatului şi promit că vor avea evoluţii mult mai bune decât în tur. „Sunt bucuros că am revenit din vacanţă, ne-am încărcat bateriile pentru că am avut destul timp la dispoziţie, iar acum aşteptăm să începem treaba. Personal, îmi doresc sănătate şi să ajut cât pot de mult echipa ca să realizăm împreună obiectivul propus, o clasare pe podium. Trebuie să uităm ce-a fost rău în partea a doua a anului 2014, să strângem rândurile, s-o luăm de la capăt şi să fim conştienţi de valoarea noastră colectivă. Avem o echipă bună capabilă de rezultate foarte bune. Ne aşteaptă un retur foarte greu cu meciuri deosebit de dificile, dar dacă vom fi pregătiţi sunt sigur că vom face faţă cu brio”, ne-a spus Roberto Ayza. CS Mioveni a încheiat anul 2014 pe locul 4 în seria a doua, în urma unor evoluţii mai mult decât bune pe care le-a avut atât în campionat, cât mai ales în Cupa României, unde au fost aproape de accederea în semifinalele Cupei României.
Lotul echipei CS Mioveni prezent ieri la reunire a fost:
Portari: Octavian Popescu, Flavius Croitoru, Bogdan Stancu, Albu
Fundaşi: Cătălin Stan, Bogdan Stancu, Mihai Şchiopu, Ionuţ Rada, Ali Calvin, Ciprian Negoiţă, Bogdan Stoica, Edi Stoica
Mijlocaşi: Roberto Ayza, Adrian Iamandi, Marius Galan, Victor Mazilu, Leonard Iordache, Ionuţ Mîrzeanu, Iancu, Cosmin Năstăsie, Alexandru Răuţă, Ionuţ Biceanu, Alin Popa, Dragoş Dragalina
Atacanţi: Mihai Vintilă, Andrei Nilă
Citeşte şi ...
Evenimentul de lansare al primului număr al Revistei “Născut pentru Sport Argeș”
Marți, 12 noiembrie 2024, de la ora 17.00, la Teatrul “Al. Davila”, va avea loc evenimentul de lansare al primului ...