Acasă / EVENIMENT / Sală de sport nouă la Priboieni

Sală de sport nouă la Priboieni

Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, împreună cu deputatul Remus Mihalcea, au fost astăzi prezenți la Priboieni, acolo unde a fost făcută recepția noii săli de sport din localitate. Investiția, în valoare de două milioane de lei, a fost realizată prin Compania Națională de Investiții și de ea vor beneficia, așa cum a evidenția și primarul Sorin Lupu, peste 200 de elevi de la Școala Generală „Constantin Rădulescu-Codin”.
„Astăzi ne-am întâlnit în sala de sport de la Școala Generală „Constantin Rădulescu-Codin ” din Priboieni.  Acest proiect l-am început de acum patru ani de zile. Toată investiția este făcută de Compania Națională de Investiții. Ne bucurăm că în jur de 220 de copii vor beneficia de această sală de sport și că am reușit să mai realizăm ceva benefic copiilor din comuna noastră” – Sorin Lupu, primar Priboieni. 
Vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu a discutat cu primarul Sorin Lupu și despre celelalte proiecte pe care administrația din Priboieni le derulează cu sprijinul Consiliului Județean Argeș. 
 
„Iată-ne ajunși la Priboieni, un exemplu de bună practică, un exemplu de management în ceea ce privește echipa de conducere a Primăriei și a Consiliului Local. Colegii noștri de la Priboieni au finalizat un nou proiect, sala de sport. Vor urma cu siguranță și altele, la unele contribuim și noi Consiliul Județean Argeș. Există în lucru asfaltări, există în lucru proiect de gaze. Felicităm întreaga echipă de la Priboieni pentru că reușește să aducă proiecte în beneficiul cetățenilor, în așa fel încât Priboieni chiar arată ca o localitate europeană” – Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș
 La rândul său, deputatul Remus Mihalcea, medic de profesie, a evidențiat faptul că investiția în sala de sport vine în sprijinul unei dezvoltări armonioase și sănătoase a copiilor. 
„Suntem alături de domnul primar Lupu, unul dintre cei mai harnici și gospodari primari ai județului Argeș. Vreau să-l felicit pentru numeroasele proiecte implementate sau în curs de implementare care dovedesc că dacă există o colaborare între administrația locală, cea județeană și cea guvernamentală putem aduce dezvoltarea în fiecare localitate din județ. Un exemplu este această sală de sport care ne arată că domnul primar se gândește la viitorul comunei. Copiii au unde face sport, unde se pot dezvolta sănătos. Să nu uităm că, de fapt, copiii care astăzi merg la școală vor fi oamenii care mâine își vor întemeia familiile aici” – Remus Mihalcea, deputat.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Sancțiuni

Sancțiuni de polițiștii argeșeni

Polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar