Acasă / EVENIMENT / Săli de clasă în containere modulare la Mălureni

Săli de clasă în containere modulare la Mălureni

După vreo două decenii, mai mulţi copii dintr-un sat din Mălureni nu vor mai fi nevoiţi să meargă pe jos la şcoală şi vor putea să înveţe chiar în satul lor, lucru care a fost posibil printr-o colaborare instituțională.
Prin hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, opt containere modulare vor fi amplasate în satul Tufanu, pentru ca elevii din localitate să poată învăța la ei în sat, în condiții decente. Până acum, elevii mergeau opt kilometri pe jos, prin pădure, pentru a ajunge la Școala Generală Mălureni, expunându-se pericolului de a fi atacaţi de sălbăticiuni. Nici școala veche din satul lor nu mai putea fi folosită întrucât este atât de degradată, încât exista riscul de a se dărâma în orice moment.

containere modulare
Containerele provin de la Rezervele Statului şi au nevoie de amenajarea unor platforme de beton pe care vor fi amplasate, lucru care a fost solicitat Primăriei Mălureni tot prin decizie a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Apoi, containerele modulare vor fi conectate la apă și curent. Unul dintre ele va fi folosit pentru amenajarea de grupuri sanitare, un altul pentru a servi ca spatiu de depozitare lapte-corn și şase vor fi unite între ele, trei câte trei, pentru a oferi săli de clasă generoase.
Prefectul Radu Perianu transmite mulţumiri publice Alinei Gorghiu, ministrul Justiţiei, şi Cătălinei Dumitraşcu, inspector şcolar adjunct, „pentru interesul și demersurile pe care le-au făcut pentru copiii din satul Tufanu”.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

flagrant delict (1)

Vigilența polițiștilor a dus la prinderea în flagrant delict

În cursul zilei de 26 aprilie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Pitești au fost sesizați, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar