Acasă / EVENIMENT / Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri, în ultimele 48 de ore

Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri, în ultimele 48 de ore

În ultimele două zile, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, precum și depistarea conducătorilor auto care încalcă legislația rutieră, în special a conducerii agresive, precum și a conducătorilor auto care aleg să conducă în timp ce se află sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.

Sancțiuni aplicate

Ca urmare a abaterilor constatate de către polițiștii rutieri, au fost aplicate 543 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 95.700 de lei, și au reținut 43 de permise de conducere și au fost retrase 23 de certificate de înmatriculare.
De asemenea, pe parcursul celor două zile, polițiștii rutieri au depistat trei conducători auto care se aflau sub influența alcoolului, cu valoarea alcoolemiei peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, precum și alți doi conducători auto aflați sub influența unor substanțe cu efect psihoactiv, fiind întocmite 5 dosare penale conform art. 336 alin. 1c și 2 din Codul Penal.
În acest context, poliţiştii rutieri argeșeni amintesc faptul că legislația a fost modificată în privința modului de aplicare a pedepselor, în situația producerii unor accidente de circulație din care a rezultat decesul unei persoane. Astfel, în situația în care conducătorul auto vinovat se afla și sub influența alcoolului, a substanțelor cu efect psihoactiv sau conducea fără drept, pedeapsa aplicată nu va mai putea fi cu suspendare.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

flagrant delict (1)

Vigilența polițiștilor a dus la prinderea în flagrant delict

În cursul zilei de 26 aprilie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Pitești au fost sesizați, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar