O studentă americană a inventat un dispozitiv de stocare a energiei electrice care poate fi încărcat complet în mai puțin de un minut.
La concursul Intel International Science and Engineering Fair (Intel ISEF), ce a avut loc, anul acesta, la Phoenix, în SUA, românul Ionuţ Budişteanu, în vârstă de 19 ani, din Râmnicu Vâlcea, a câştigat marele premiu, în valoare de 75.000 de dolari pentru proiectul maşina low-cost fără şofer. Un proiect la fel de interesant şi care poate a fost eclipsat de succesul românului aparţine unei studente americane.
Eesha Khare a câştigat în cadrul aceluiaşi concurs premiul Tânărul Om de Ştiinţă cu un supercondensator care se încarcă rapid și menține încărcătură electrică pentru o perioadă lungă de timp. Conform specificațiilor inventatoarei, acesta poate rezista la 10.000 de cicluri de încărcare-reîncărcare, spre deosebire de bateriile reîncărcabile, care țin doar 1.000 de cicluri. Acest dispozitiv ar putea avea succes la încărcarea rapidă a bateriilor telefoanelor mobile și a altor aparate electronice portabile.
Ea a primit din partea Intel 50.000 de dolari, iar Google este compania care s-a arătat cea mai interesată de proiectul studentei.
Sursa: capital.ro
Tag-urifotopress24
Citeşte şi ...
De Ziua Națională, Iana Novac și Octavian Dobrotă, concert vocal-simfonic extraordinar, la Filarmonica Pitești
Filarmonica Pitești organizează joi, 28 noiembrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul vocal-simfonic ...