Acasă / SPORT / SCM Piteşti, multe meciuri de pregătire

SCM Piteşti, multe meciuri de pregătire

Jucătorii divizionarei a treia SCM Piteşti, care s-au reunit miercuri, 8 ianuarie, au avut săptămâna trecută un program ceva mai lejer, cu un singur antrenament pe zi (sâmbătă, alb-violeţii au susţinut şi un test de rezistenţă). De astăzi însă, antrenorul principal al echipei Primăriei, Valentin Sinescu, le-a programat elevilor săi, zilnic, câte două antrenamente.
Piteştenii vor continua pregătirea fizică până la sfârşitul acestei luni, iar din februarie vor începe jocurile amicale. Antrenorul Valentin Sinescu a hotărât ca jucătorii să suţină şapte partide de verificare, deocamdată ştiindu-se doar cinci dintre adversare. Astfel, pe 1 februarie, SCM Piteşti o va întâlni pe Sporting Piteşti, iar patru zile mai târziu va disputa un joc împotriva unui adversar din Liga a II-a, FC Olt. Următorul meci va avea loc pe 8 februarie, cu Metaloglobus Bucureşti, echipă de Liga a III-a. Pe 11 februarie, piteştenii o vor întâlni pe CS Mioveni, iar pe 18 februarie vor juca cu CS Podari, formaţie din eşalonul al treilea. Antrenorii formaţiei argeşene încearcă să găsească adversari pentru zilele de 14 şi 21 februarie.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

“Născut pentru Sport Argeș”

Evenimentul de lansare al primului număr al Revistei “Născut pentru Sport Argeș”

Marți, 12 noiembrie 2024, de la ora 17.00, la Teatrul “Al. Davila”, va avea loc evenimentul de lansare al primului ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar