Acasă / EVENIMENT / Se folose de cartela altuia

Se folose de cartela altuia

Serviciului Rutier Argeş

Cu două zile în urmă, poliţiştii  l-au depistat pe Daniel M., de 43 de ani, din Topoloveni, care conducea autocamion cu remorcă şi făcea transport rutier de marfă fără a avea asupra sa documentele prevăzute de lege. Totodată, în urma verificărilor efectuate oamenii legii au mai stabilit că cel în cauză utiliza cartela tahografică aparţinând altei persoane. Pe baza celor constatate bărbatul a fost amendat cu 12.000 de lei pentru încălcarea OG nr. 37/2007 privind perioadele de conducere, pauuzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, precum şi pentru nerespectarea legislaţiei rutiere. Totodată, fost luară măsura complementară de reţinere a cartelei tahografice folosită nelegal. Şi din cauză că şoferul cu pricina nu a putut face dovada respectării pauzelor şi/sau perioadelor minime de odihnă prevăzute de lege, poliţiştii au dispus imobilizarea vehiculului până la îndeplinirea condiţiilor de legalitate pentru continuarea transportului.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident Țițești

Accident între două autoturisme în comuna Țițești

  Accident rutier produs în comuna Țițești, în care sunt implicate două autoturisme. În urma ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar