Claudiu Niculescu are parte de clipe grele pe banca tehnică a celor de la Mioveni, asta pentru că se repetă la indigo startul din vară. Atunci echipa a reuşit doar două puncte în primele trei etape, la fel, fără să marcheze nici măcar un gol. Principalul Claudiu Niculescu a recunoscut şi el că sunt probleme în linia ofensivă, dar asta şi pentru că au fost jucători mulţi accidentaţi sau suspendaţi. „A fost un meci de luptă, un meci cu foarte puţine ocazii de gol. Noi am avut doar două sau trei ocazii importante de a marca, dar avem probleme evidente în faţa porţii. Acest lucru este evident şi cred că am putea să ieşim din această situaţie doar în momentul în care vom marca. Este clar că avem probleme din acest punct de vedere. Numai că ştiu că aceste probleme le-am avut şi în turul campionatului. Am început la fel, iar apoi am pus lucrurle la punct şi am reuşit sp urcăm în clasament. Sper că vom putea repeta povestea şi la meciurile ce vor urma. Să nu uităm că avem şi probleme de lot, mă refer aici la absenţele lui Năstăsie, Ayza, Mazilu, dar trebuie să mergem mai departe şi să încercăm să ne impunem în ultimul meci al acestui sezon regulat, cel de la Pâncota”, a declarat Claudiu Niculescu.
Silviu Constantin