Vineri, polițiștii din cadrul Secției Rurale Valea Mare Pravăț, sub supravegherea procurorului, au continuat cercetările într-un dosar penal deschis pentru infracțiunile de lovire sau alte violențe, violare de domiciliu și distrugere și au încătuşat doi bărbați. Aceştia sunt Samuel R., de 31 de ani, din Albeștii de Muscel, respectiv Iulian A., de 30 de ani, din Câmpulung.
Din verificări s-a stabilit că, în noaptea de 11 spre 12 mai, Iulian A., însoțit de Samuel R., s-a dus la locuinţa fostei sale concubine, din Bughea de Sus, şi au bătut-o atât pe ea, cât și alte două persoane, apoi au provocat distrugeri la autoturismul femeii.
Tot ieri, după administrarea probatoriului, cei în cauză au fost reținuți 24 de ore pe bază de ordonanță şi încarceraţi, urmând să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung cu propunerea de dispunere a unei măsuri preventive.