Acasă / EVENIMENT / Şi-a găsit mama moartă în canal

Şi-a găsit mama moartă în canal

InecataCateasca01

La sfârşitul săptămânii trecute, într-un canal din comuna Căteasca, satul Coşeri, a fost descoperit trupul fără viaţă al unei femei. Este vorba despre Maria Alexandru, de 69 de ani, din localitate. Cel care a găsit cadavrul este chiar fiul femeii, care îşi căuta mama. Din cele declarate poliţiştilor a rezultat că, în cursul zilei de sâmbătă, bărbatul vorbise cu mama şi aceasta părea că este în regulă şi îi spusese că se duce să caute câteva păsări care i-ar fi dispărut şi bănuia să ar fi prin zăvoi. Fiul a plecat liniştit la casa lui, dar a revenit a doua zi. Spre surprinderea sa, mama nici nu i-a răspuns când a strigat-o. A căutat-o prin curte, prin casă, prin grădină, prin anexe, dar nu a găsit-o. Amintindu-şi de zăvoi, a pornit spre câmp. Când a ajuns la un canal de colectare a apelor pluviale aflat la mică distanţă de locuinţă, şi-a văzut mama căzută într-o râpă înaltă de vreo 10 metri. Imediat a sunat la 112 solicitând ajutor, iar în localitate au sosit un echipaj al Detaşamentului de Pompieri Bradu şi o ambulanţă. Militarii au scos-o pe femeie şi au predat-o echipei medicale, care nu a putut face altceva decât să constate decesul. Trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Argeş, iar în urma autopsiei medicii legişti au constatat că sexagenara a murit înecată. Nu sunt suspiciuni cu privire la natura morţii, iar poliţiştii bănuiesc că, în timp ce traversa canalul, femeia s-a dezechilibrat, a căzut şi nu s-a mai putut ridica din apă.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

flagrant delict (1)

Vigilența polițiștilor a dus la prinderea în flagrant delict

În cursul zilei de 26 aprilie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Pitești au fost sesizați, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar